Metoda „Accidentul“, una dintre cele mai bănoase înșelătorii și care încă prinde

Bani, lei. FOTO metropolitanul.roBanii obținuți de la bătrâni prin metoda accidentul

Victimele sunt bătrâni, oameni obișnuiți de-a lungul anilor că problemele, în special cele medicale se rezolvă cu bani. Această „tradiție“ combinată cu vestea – șoc, îi fac pe majoritatea celor vizați să își dea toți banii din casă. De aceea, de atâția ani, victimele continuă să pice în plasa infractorilor. Sute de bătrâni din județul Constanța au fost vizați de grupări infracționale care se ocupă cu așa ceva.

Cifrele ce se află la IPJ Constanța legate de astfel de cazuri sunt îngrijorătoare și cu toate campaniile de informare, în media și pe teren, bătrânii se lasă în continuare păcăliți. Cazurile mediatizate de la începutul anului și până în prezent arată că cinci persoane au fost înșelate cu 78.900 lei, iar alte nouă și-au dat seama la timp că sunt ținta unor înșelătorii. Surse din cadrul IPJ Constanța au confirmat că numărul total de cazuri este mai mare și în plus sunt și victime care au preferat să nu mai alerteze autoritățile, împăcându-se cu gândul că au pierdut o sumă de bani.

Din iulie 2016, de când a început să ia avânt acest tip de înșelătorie, polițiștii constănțeni au înregistrat 134 de tentative și 114 fapte consumate, paguba fiind de ordinul sutelor de mii de lei. Majoritatea victimelor, 80% sunt din mediul urban, iar restul, 20%, din mediul rural. În aceste fapte au fost destructurate patru grupări infracționale, fiind operate 30 de arestări.

În general, grupurile sunt coordonate și conduse din penitenciare, de aici făcându-se apelurile telefonice, în care deținuții joacă rolul medicilor, avocaților sau ce le mai trece prin minte, cum au scenariul făcut. După ce obțin informațiile cheie, acestea sunt trimise unor săgeți – persoane executante, aflate în libertate. Banii astfel obținuți sunt împărțiți ulterior, în funcție de rolul fiecăruia.

 

În cazul în care vă confruntați cu o astfel de situație, polițiștii vă sfătuiesc să cereți apelantului cât mai multe detalii privitoare la unitatea medicală, de Poliție sau de Parchet, acolo unde s-ar afla ruda implicată în accident.

Totodată, probați veridicitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a altor persoane (rude, cunoștințe etc.), care vă pot oferi informații suplimentare și nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția de moment, cu un impact emoțional puternic.

Dacă apelantul ,,vă recomandă” discreția, sau vă spune că nu este posibilă o legătură directă cu ruda dumneavoastră, întrucât autoritățile au ridicat telefonul, trebuie să știți că reprezentanții Poliției sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale persoanelor implicate în accidente rutiere.

Adauga valoare acestui articol "Metoda „Accidentul“, una dintre cele mai bănoase înșelătorii și care încă prinde"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News