Medgidienii sunt invitați la „Zilele Dobrogei“

Ziua Dobrogei aniversată la Medgidia

14 noiembrie 1878 este ziua în care Dobrogea a revenit la patria-mamă, după Războiul de Independență.

 

În „Proclamaţia către dobrogeni“, viitorul rege Carol I spunea: “Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi o cârmuieşte…”. La acea dată – 14 noiembrie 1878 – la Brăila se desfășurau festivitățile care au precedat intrarea autorităţilor civile şi militare româneşti în Dobrogea. Atunci au fost citite două documente fundamentale semnate de domnitorul Carol I: „Proclamația către dobrogeni“ și „Înalt Ordin de Zi către Armată”, prin care se arăta că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România“.

Cu această ocazie, autoritățile locale din Medgidia îi invită pe toți locuitorii marți 14 noiembrie, începând cu ora 11.00 pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor ”Lucian Grigorescu”, pentru a participa la manifestările dedicate „Zilei Dobrogei”.

Începând cu ora 17.00 la Casa de Cultură „Ioan N. Roman”, are loc evenimentul prilejuit de lansarea cărților „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani” și „Personalități marcante ale Medgidiei”, autor prof. dr. Adrian Ilie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*