Medgidia – fereastră deschisă către Shanghai în luna martie

Expoziție de artă chinezească la Medgidia
Expoziție de artă chinezească la Medgidia

Municipiul Medgidia a fost, pe 9 martie, gazda expoziției de artă fotografică ”Culture and citizens in Shanghai”.

Evenimentul cultural a fost organizat de Primăria Municipiului Medgidia și Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța, cu sprijinul Consulatului General al Republicii Populare Chineze la Constanța, cu prilejul sărbătoririi ”World Cities Day Picture Exhibition” (Ziua Internațională a Orașelor).

”Ziua Internațională a Orașelor” este celebrată în întreaga lume la propunerea făcută de Republica Populară Chineză, în anul 2012, cu ocazia Expoziției Mondiale de la Shanghai.

Încă din anul 1998, Fundația ”Andrei Șaguna” a fost nominalizată ca reprezentant oficial al municipiului Constanța în relația de înfrățire cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural științifice cu instituții similare din Republica Populară Chineză, iar din anul 2008 a fost declarată ”Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România”.

Cu acestă ocazie, oficialitățile locale împreună cu binecunoscutul susținător și mediator al municipiului Constanța în relațiile interculturale româno-chineze cu municipiul Shanghai, președintele universității, prof.univ.dr. Aurel Papari, au avut deosebita onoare de a primi vizita Excelenței Sale Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, Lliang Caide. Subiectul discuțiilor l-a reprezentat necesitatea menținerii și revigorării relațiilor de înfrățire cu municipiului Zhumadian.

Colecția de exponate vernisată astăzi oferă imagini spectaculoase ale orașului Shanghai. Toate cele 35 de fotografii aparțin Universității ”Andrei Șaguna” și au fost dăruite pentru a fi expuse și în România.

Expoziția s-a dovedit un real succes și contribuie la consolidarea schimburilor interculturale româno-chineze bazate pe legăturile de prietenie dintre municipiile înfrățite: Medgidia – Zhumadian și Constanța – Shanghai.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*