Marina Română sărbătorește 115 ani de tradiție. Programul complet al manifestărilor de “Ziua Marinei”

Elicopter la Ziua Marinei Române. FOTO Adrian Boioglu
Elicopter la Ziua Marinei Române. FOTO Adrian Boioglu

Unul dintre cele mai importante evenimente din viața marinarilor militari și civili este Ziua Marinei Române, aniversată, pentru prima dată, cu mare fast, la Constanța, la data de 15 august 1902.

Încă de la începuturile desfășurării acestui eveniment, marinarii au îmbinat elementele tradiționale cu demonstrații de forță, prezentând publicului cel mai mare spectacol naval din țară.

Anul acesta, programul activităților organizate de Forțele Navale Române este următorul:

La Constanța și în stațiunea Mamaia:

– miercuri, 9 august, orele 19.00-21.00, Concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale în stațiunea Mamaia, în Piațeta Perla;

– joi, 10 august, orele 16.00-20.00, ateliere de scufundări organizate de scafandrii militari în Portul Tomis – Plaja Modern (înscrierile doritorilor se vor face pe https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane/, în perioada luni, 7 august, ora 12.00 – miercuri, 9 august, ora 12.00; vârsta minimă 12 ani);

–  joi, 10 august, orele 18.00-20.00, Ziua Învățământului de Marină, pe faleza din fața Comandamentului Flotei; prezentarea ofertei educaționale de marină;

– sâmbătă, 12 august, orele 08.30-18.30, Ziua Porților Deschise, în Portul Militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor maritime și fluviale;

– sâmbătă, orele 17.00-19.00, concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale, la deschiderea celei de-a IX-a ediții a Târgului de carte „Gaudeamus”, la sediul Radio Constanța, în stațiunea Mamaia;

– luni, 14 august, orele 08.00-10.00, ceremonie militară și religioasă în memoria eroilor marinari, organizată la Monumentul Crucea Marinarului, pe faleza din Constanța;

– marți, 15 august, orele 09.55-13.00, Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, pe mare, în fața Comandamentului Flotei;

– marți, 15 august, orele 13.00-15.00, jocuri și concursuri marinărești organizate în Portul Tomis.

La Mangalia:

– sâmbătă, 12 august, orele 10.00-18.00, Ziua Porților Deschise, în Portul Militar Mangalia, expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare, jocuri și concursuri marinărești;

– marți, 15 august, orele 09.00-12.00, Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, Portul Turistic; parada ambarcațiunilor cu vele, jocuri și concursuri marinărești.

La Brăila:

– sâmbătă, 12 august, orele 09.00-13.00, Ziua Porților Deschise, pe faleză, în zona centrală, expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare.

– sâmbătă, 12 august, orele 11.00-20.00, Marina Militară Română la Promenada Mall, expoziție de navomodele, prezentare ofertă educațională, concert susținut de fanfara garnizoanei;

– marți, 15 august, orele 09.00-14.00, Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, jocuri și concursuri marinărești.

La Galați:

– duminică, 13 august, orele 09.00-13.00, Ziua Porților Deschise, pe faleza centrală, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor militare fluviale;

– marți, 15 august, orele 18.00-19.30, Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, paradă navală

La Medgidia:

– marți, 8 august, orele 18.00-21.30, în premieră, navele militare fluviale își vor deschide porțile pentru vizitatori; pe cheu vor fi organizate jocuri marinărești și o  expoziție de tehnică militară, iar Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert de piese din repertoriul militar și civil;

La Tulcea:

– sâmbătă, 12 august, orele 09.00-14.00, Ziua Porților Deschise, în portul militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor militare fluviale;

– marți, 15 august, orele 09.00-13.00, Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, jocuri și concursuri marinărești; parade navale.

La București:

– marți, 15 august, orele 09.00-12.00, în Parcul Herăstrău, zona Debarcader, ceremonial militar și religios, jocuri și concursuri marinărești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*