Maia Morgenstern şi Proconsul vă invită, în această seară, la Mamaia!

Carusel Cooltural la Mamaia
Carusel Cooltural la Mamaia

Oameni mulţi, din toate colţurile ţării, încântare, bucurie şi emoţie, aplauze şi energie în stare pură, voci ale trecutului muzical răsunând într-un prezent canicular, acestea au fost ingredientele perfecte ale primei seri din cel de-al treilea week-end de Carusel Cooltural la malul mării. Mai exact, din Piaţeta de la Cazino, centrul staţiunii Mamaia. Seara a fost deschisă în prezenţa a peste 1.200 de oameni cu spectacolul „Nimic nu-mi scapă“, al Companiei de teatru Caravan Art. Atitudinea şi jocul actoricesc, situaţiile conflictuale artificiale şi intrigile-surpriză, în combinaţie cu interpretarea inspirată a actorilor – Aniela Petreanu, Paula Chirilă, Andra Stoicescu, Claudiu Maier, Gabriel Răuţă şi Cristi Toma – au plăcut mult publicului, care a apreciat produsul cultural cu aplauze îndelungi şi multă bucurie. Adăugăm un limbaj viu, inteligent, spumos, regia semnată de Mihai Baranga, şi avem un spectacol de comedie de cea mai bună calitate.

Explozia de energie aproape palpabilă s-a produs, însă, odată cu urcarea pe scena Caruselului Cooltural a băieţilor de la Publika, o trupă construită după o reţetă tradiţională, pe când se asculta muzică pe casetă, cu o bază muzicală foarte solidă şi cu un vocal incendiar. Ionuţ a făcut un adevărat show, muzica Publika ajungând în inimile şi sufletele publicului atât de divers, din toată România, care onorează cu prezenţa Festivalul Verii 2016. „Muzica trebuie să fie făcută cu sufletul, să aibă har şi atunci nici nu mai contează genul sau preferinţele muzicale ale publicului. Dacă este un produs de calitate, sincer, cu suflet, va rezona profund cu publicul“, a explicat Ionuţ reţeta de succes. Şi asta s-a întâmplat. Timp de o oră şi jumătate, Publika a ritmat artistic energia centrului staţiunii Mamaia, cu muzică excelentă, cu una dintre cele mai bune voci din România actuală, două chitare excelente şi… îndelungi aplauze.

Festivalul Verii 2016 – Carusel Cooltural continuă şi în această seară de sâmbătă, 30 iulie, când vă aşteptăm la… „Între ciocan şi nicovală“, alături de Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, în regia maestrului Horaţiu Mălăele. Spectacolul aparţine Teatrului Municipal „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea, iar textul este o adaptare după „Fierarii“ de Milos Nikolic. Excelenta comedie este un tablou pictat în nuanţe sugestive ce conturează dimensiuni nebănuite ale adulterului, războiului şi unui anumit tip de dezumanizare provenit din acest fundament erodat al societăţii. Individul astfel alienat îşi va căuta eliberarea în negarea regulilor sociale şi adaptarea lor, într-o manieră amuzant-ironică.

În distribuţie: Matilda – Maia Morgenstern; Grigorie – Mircea Rusu; Peter – Dan Constantin; Ivan – Gabriel Popescu. Traducerea: Simeon Lăzăreanu. Scenografia: Maria Miu. Asist. scenografie: Diana Slav. Muzica: George Marcu.

Seara va fi încheiată de celebra trupă Prconsul, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Muzică bună, cunoscută de toată lumea, o energie fără seamăn şi multă, multă distracţie, acestea sunt ingredientele serii de sâmbătă, 30 iulie, de la Mamaia.

Duminica de 31 iulie este dedicată integral muzicii de cea mai bună calitate. Turpa Basska, un melanj de opt coseuri muzicali în stil ska, reggae, hip-hop, drum’n’bass și rock, vine să spună o poveste inspirată, tânără şi de neratat. The Kryptonite Sparks este „un power-trio incandescent, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk şi avant-prog. Recreează aroma britanică a anilor `70, condimentată de groove; un melanj de modernism și simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă. Pot conţine urme de pop!“ sună prezentarea trupei de pe metalhead.ro. Şi nu doar pentru cunoscători, Rise Of Artificial – ROA, cu un sound inconfundabil şi piese extrem de cunoscute publicului de toate vârstele. va încheia seara de 31 iulie!

Festivalul Verii – Carusel Cooltural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se va desfăşura în fiecare week-end (în anumite săptămâni şi joi), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*