Liberalul Iustin Fabian Roman și-a dat demisia din Consiliul Local în ziua în care soția sa cere schimbarea unui PUZ pentru o clădire de patrimoniu

Iustin Fabian RomanIustin Fabian Roman

Demisie surpriză a liberalului Iustin Fabian Roman cu o oră înainte de ședința Consiliului Local de marți, 23 februarie.

Am luat decizia demisiei după ce m-am sfătuit cu familia şi după ce am analizat priorităţile pe care le am în următoarea perioadă.

Am petrecut în Consiliul Local Constanţa patru ani foarte importanţi pentru mine ca om, ca ales local, în care am aflat cum se iau decizii pentru oraşul nostru, ani în care am învăţat foarte multe şi pe care îi consider un câştig profesional şi personal. Plec din Consiliul Local fără nici un regret, convins fiind că activitatea alături de colegii mei a fost și este în interesul comunității. Voi continua să muncesc şi să sper că oraşul nostru va avea un altfel de viitor, un altfel de primar decât până acum, că cetățenii Constanței vor avea soarta pe care o merită.

Mulțumesc constănțenilor, colegilor și celor care mi-au fost alături pe parcusul activității mele în aceşti patru ani. Continui să sper că în Constanța se poate și altfel, se poate și mai mult pentru constănțeni din partea celor pe care îi aleg și îi reprezintă.

Iustin Fabian Roman ar fi putut fi declarat în incompatibilitate astăzi pentru că soția sa a depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care cere schimbarea Planului Urbanistic Local pentru a dărâma o clădire de patrimoniu aflată pe George Enescu. Fabian Roman vrea să construiască acolo un bloc cu 5 etaje, așa că nu este la prima încercare de introducere a unui proiect de hotărâre. Tentativele lui ar fi putut fi declarate imorale dacă își vota singur afacerile de familie.

Adauga valoare acestui articol "Liberalul Iustin Fabian Roman și-a dat demisia din Consiliul Local în ziua în care soția sa cere schimbarea unui PUZ pentru o clădire de patrimoniu"

Leave a Reply