Legea Tararache. Infractorii nu au de ce să primească locuințe sociale

Deputatul Mihai Tararache a prezentat proiectul legii Locuinței. FOTO Facebook

Deputatul constănțean Mihai Tararache face ordine în Legea Locuinței. Liberalul a propus o modificare menită să îi liniștescă pe toți cei care primesc locuințe sociale și apoi își văd de fărădelegi.

Pornind de la exemplul cartierului constănțean Henri Coandă unde locuiesc și persoane certate cu legea, Tararache spune că infractorii nu trebuie lăsați să-și transforme binefăcătorii în victime.

“Proiectul meu de lege nu e unul îndreptat împotriva cuiva. E unul în sprijinul cetățenilor de bună credință și al asistaților social onești. Singurii care ar trebui să se teamă de acest proiect de lege – pe care mi-l asum și cu aceste riscuri, și pe care vreau să-l numesc Legea TARARACHE – sunt infractorii care încearcă să-și transforme binefăcătorii în victime. Și, alături de ei, unii primari ar trebui să înțeleagă că, dacă acest proiect va fi adoptat, legea îi va obliga să-i dea afara pe infractori, pe cei care refuză să se integreze și pe cei care refuză să muncească din locuințele sociale. Cu prețul voturilor pe care se bazau”, explică Mihai Tararache.

Deputatul liberal este de părere că în România există cartiere care s-au transformat din soluție în problemă. Cu alte cuvinte, din cauza proastei administrări, unele cartiere sociale au devenit focare de infracționalitate sau bombe sociale. Mai grav este că edilii se complac în aceste situații și nu fac nimic pentru a-i îndepărta pe cei care nu respectă legea tocmai pentru a nu își pierde voturile.

Tararache spune și că în tot acest timp “zeci de mii de tineri nu reușesc să obțină o locuință în condiții avantajoase, așa zisele cartiere sociale găzduiesc infractori recidiviști care refuză să se integreze. Reintegrarea în societate e un proces esențial pentru orice om cu antecedente penale. Însă ce facem cu persoanele care nu vor să se integreze? Ce facem în cazul în care persoane certate cu legea primesc locuințe sociale, beneficiază de solidaritatea comunității, dar își transformă binefăcătorii în victime?”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*