KMG NC și CEFC – parteneriat strategic pentru dezvoltarea activităților de petrol și gaze în Europa

Rafinăria Petromidia. FOTO Adrian BoiogluRafinăria Petromidia. FOTO Adrian Boioglu

KMG International salută încheierea acordului de astăzi de la București între Compania Națională KazMunayGas Kazahstan și CEFC (China Energy Company Limited) care atestă angajamentul de a efectua tranzacția de cumpărare a 51% din acțiunile KMGI, precum și semnarea unui set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii.

După o perioadă în care ambele părți au clarificat anumite aspecte tehnice și juridice ale acordului, KMG NC și CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România și în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard și etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE și din partea autorităților cu competență în domeniu din România și China.

„Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potențialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creștem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone țiței pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanți, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream și downstream, și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului.” – a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.

Activele și operațiunile deținute și desfășurate de KMG International (KMGI) în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional.

KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de țiței către subsidiarele KMGI în scopul de a susține și de a extinde operațiunile sale de bază în Europa, susținând operațiunile de rafinare de la Petromidia.

Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMG International și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România. Susținem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înțelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiții Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață în cursul perioadei de investiție de 7 ani.

KMG International a identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiții – extinderea rețelei de stații de carburanți de pe piața locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și continuarea investițiilor în sectorul de upstream – pentru a genera beneficii în mod direct și indirect pentru economia României, pentru comunitățile în care aceste proiecte vor fi implementate, inclusiv crearea unui număr de aproximativ 2.000 de locuri de muncă în cadrul diferitelor etape ale proiectelor.

Pentru a accelera aceste proiecte, KMG International este preocupată de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor.

Adauga valoare acestui articol "KMG NC și CEFC – parteneriat strategic pentru dezvoltarea activităților de petrol și gaze în Europa"

Leave a Reply