Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța „Mihail Kogălniceanu”, la ceas aniversar

Ceremonie la Jandarmeria Constanța
Ceremonie la Jandarmeria Constanța

Jandarmii constănţeni sărbătoresc, pentru al şaptelea an, Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu”, stabilită pentru 26 iulie.

Pentru a celebra cum se cuvine această zi importantă din istoria jandarmeriei constănţene, vor fi organizate o serie de activităţi.

Joi 26 iulie, cu începere de la ora 08.15 , în prezenţa personalului de la reşedinţa inspectoratului, se va arbora Drapelul României, în acordurile Imnului Naţional.

Activităţile vor continua cu acordarea de recompense (diplome de merit, citare prin ordin de zi pe unitate, felicitări şi mulţumiri) din partea conducerii inspectoratului, pentru ofiţerii şi subofiţerii care au obţinut rezultate bune şi foarte bune în activitate, iar de la ora 09.00 la capela unităţii va avea loc slujba de Te-Deum.

Tot cu acest prilej, începând cu ora 11.00, va avea loc o vizită la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru copiii jandarmilor constănţeni. Invitaţii vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă Jandarmeria Română, tototdată fiindu-le prezentată şi o temă referitoare la Centenarul Marii Uniri 1918-2018.

Tot legat de Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Sportive Jandarmii Dobrogea Constanţa şi I.P.A. Regiunea 3 Constanţa, în perioada 20-20 iulie a fost organizat şi un concurs de pescuit sportiv, unde colegii noştri şi-au etalat calităţile de pescari, la final competiţiei peştii capturaţi fiind eliberaţi, în prezenţa arbitrilor competiţiei.

Despre momentul care marchează apariţia primei Companii de jandarmi din Constanţa, în urma adoptării Legii Jandarmeriei Rurale din anul 1893, se deţin următoarele informaţii:

Înfiinţarea primei Companii de Jandarmi din Constanţa s-a realizat în anul 1894, aşa cum reiese din Ordinul Prefectului de atunci, Emil Andreian care-l înştiinţa Mihail Coiciu, primarul oraşului de faptul că începând cu data de 26 iulie 1894 „a început a funcţiona Compania de Gendarmi Constanţa, rugându-vă a o recunoaşte ca autoritate legalmente constituită”.

Tot din acelaşi document mai aflăm faptul că primul comandant a fost locotenentul Ernest Şolcănescu, iar sediul cancelariei Companiei se afla la Prefectură.

Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a fost stabilită în data de 26 iulie prin O.M.A.I. nr.176 din 2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr.507 din 24 iulie 2012.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*