Începe postul Crăciunului. Iată manifestările religioase care au loc până atunci

IPS Teodosie și elevii împart cadouri pentru copiii nevoiași. FOTO Mihai SimaIPS Teodosie și elevii împart cadouri pentru copiii nevoiași. FOTO Mihai Sima / Arhivă

Pe data de 11 noiembrie, în calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Mina. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia joi, 10 noiembrie, de la ora 17.00, slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Mina” din Mangalia, iar vineri, 11 noiembrie, începând cu ora 8.30, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Mina”, din Constanța, situată în parcul Tăbăcărie.

Sf. Mina este originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian. A slujit în armata romană şi apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.

Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi, în cele din urmă, decapitat. În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.

Sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire a clopotniței mănăstirii Strunga, urmată de Sfânta Liturghie arhierească.

Duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 9.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Pe data de 14 noiembrie este sărbătorit Sfântul Apostol Filip. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia luni, 14 noiembrie, începând cu ora 8.30, Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sf. Ap. Filip”, de lângă localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa.

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. După Înălţarea Domnului la cer, Sfântul Filip a propovăduit credinţa creştină în Asia. Documente descoperite recent atestă faptul că Sf. Ap. Filip l-a însoţit pe Sf. Ap. Andrei în Schitya Minor (Dobrogea), pentru a face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.

De aceea, în 2005 a fost înfiinţată, în apropierea localităţii constănţene Adamcisi, mănăstirea închinată Sf. Ap. Filip. Piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă în 2007.

Mănăstirea deţine o raclă cu moștele Sfinţilor de la Adamclisi, descoperite în urmă cu mai bine de 30 de ani, în cripta secretă a celei mai importante basilici paleocreștine din complexul arheologic Tropaeum-Traiani din apropiere. În anul 2006, sfintele moaște au fost aduse de la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române în Dobrogea, inițial la mânăstirea Sf. Ap. Andrei, iar din anul 2007 au fost depuse la mănăstirea Sf. Ap. Filip.

Data de 15 noiembrie marchează începutul Postului Nașterii Domnului. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia marți Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța începând cu ora 8.00. După slujbă, ierarhul va citi Rugăciunile pentru intrarea în post.

Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării praznicului Naşterii Domnului. El durează 40 de zile, începe în data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie (inclusiv). Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie.

Acest post aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, dar şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Cele 10 porunci, scrise de Dumnezeu pe table de piatră.

Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei.

Adauga valoare acestui articol "Începe postul Crăciunului. Iată manifestările religioase care au loc până atunci"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*