În vara asta avem 3 patrule de poliție în toată stațiunea Mamaia și multe campanii de prevenire și conștientizare

Chestorul de poliție Florentin Bracea, șeful Poliției Rutiere, Comisar şef de poliţie Mircea Relu Vizitiu, locțiitor insp șef IPJ Constanța, Colonel Constantin Dima, comandant IJJ Constanța. FOTO Cătălin Schipor

381 de polițiști și alți 316 elevi de la Școala de Agenți de Poliție detașați pe litoral, în fiecare lună, iar patrule de jandarmi și polițiști patrulând pe plaje. Parcă te simți un pic în siguranță. Asta era însă acum mai bine de zece ani. În condițiile în care numărul turiștilor crește de la an la an, numărul polițiștilor detașați pe litoral scade. Anul acesta Ministerul de Interne a trimis pe litoral 164 de oameni. Asta înseamnă 3 patrule de poliție pentru stațiunea Mamaia.

 

Cifre frumos aranjate și sfaturi către hotelieri despre cum să se protejeze mai bine de hoți, plus să se doteze și cu sisteme de supraveghere performante pentru a-i surprinde pe eventualii infractori, pare să fie rețeta de anul acesta pentru siguranța pe litoral. Bineînțeles, nu vor lipsi campaniile de conștientizare, cu fluturași și parada polițiștilor de la prevenție.

An de an, efectivele suplimentare trimise pe litoral su scăzut, mai puțin anul acesta când, cu mândrie anunțați,  vom avea detașați cu 20 de polițiști mai mult pe serie, adică, 164.  Este vorba de polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase. Pentru weekendurile aglomerate vor fi luați din oamenii și așa insuficienți de la celelalte posturi și secții de poliție din județ.

Conducerea IPJ Constanța a nunțat că ăn sezonul estival 2016 s-a înregistrat o scădere cu peste 28% a faptelor de natură penală înregistrate în staţiunile de la Marea Neagră. Asta în condițiile în care mereu există sesizări ale unor persoane, victime ale unor infracțiuni minore, cum au fost sfătuiți să nu depună plângere pentru un telefon sau un portofel cu acte, pentru că oricum șansele să se rezolve ceva sunt mici.

La inaugurarea Planului de acțiune ,,Litoral 2017”, a fost prezent, din partea IGPR, chestorul de poliție Florentin Bracea, șeful Poliției Rutiere, care s-a  arătat încrezător de reușita ce o vor avea o mână de oameni  în fața a aproximativ 60.000 de turiști.

Forțelor de poliție li se vor adăuga și cele ale jandarmeriei, de Năvodari, Mamaia, Costinești, Vama Veche și 2 Mai urmând a se ocupa forțele de ordine publică ale Grupării Mobile, iar de celelalte locații, Inspectoratul de Jandarmi.

Inspectoratul  pentru Situații de Urgență a detașat deja oameni și echipamente pe litoral din 14 județe, corturile de prim ajutor fiind instalate și funcționale în stațiuni.

În ceea ce privește zona de frontieră, oficialii Gărzii de Coastă au anunțat că săptămâna trecută prin punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate aproximativ 50.000 de persoane, un număr în creștere față de anii trecuți. Printre aceștia au fost mulți cetățeni ucrainieni, care, deși nu sunt în Uniunea europeană, pot circula fără viză pe baza pașapoartelor biometrice.  Pentru a asigura fluidizarea pe sensul de ieșire din țară, în PTF  Vama Veche  s-a mai dat drumul la o bandă de mers.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*