În Piața Ovidiu și pe faleza Cazino se pot viziona GRATUIT, în fiecare seară, filme de Oscar

Unul dintre filmele ce vor rula gratis

 

Piața Ovidiu și faleza Cazino din Constanța vor găzdui în perioada 25 iulie – 13 august caravana Filme de Oscar. 18 dintre cele mai premiate filme ale tuturor timpurilor vor fi proiectate în fiecare seară, de la 21:30, în aer liber, pe marele ecran. Intrarea este liberă pentru public în limita locurilor disponibile.

Iubitorii celei de-a șaptea arte au posibilitatea să urmărească, de marți până joi, în Piața Ovidiu din Constanța, și de vineri până duminică, pe faleza Cazino, capodopere ale cinematografiei universale, ce vor putea fi urmărite în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde de calitate europene, pe un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 18.300 lumeni.

O parte dintre filmele din selecţia oficială, toate distinse la prestigioasele premii Oscar, sunt:

TITANIC, înregialui James Cameron, cu 11 premii și 3 nominalizări la Oscar și trei premii câștigate la Globurile de Aur. Sinopsis: Brock Lovett este un căutator de comori și încearcă să recupereze vechi artefacte împreună cu echipa sa de pe epava Titanicului, un vapor uriaș care s-a scufundat în Oceanul Atlantic în 1912, după ce s-a izbit de un iceberg. Lovett caută diamante și pietre prețioase, dar descoperă un portret al unei tinere fete care nu poartă altceva decât un colier. Când Rose, în vârstă de 102 ani, spune că ea este tânăra din portret, acțiunea se muta în 1912 în Southampton, unde pasagerii se urcau la bordul navei Titanic.

FORREST GUMP, regizat de Robert Zemeckis, câștigător al șase premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film în 1994, și cu alte șapte nominalizări. Sinopsis: Un film despre un om cu grad scăzut de inteligență care, în ciuda handicapului său, a realizat multe lucruri mărețe de-a lungul vieții. Forrest se lupta să-și depășească defectele și se căsătorește cu singura lui iubire, Jennie, care moare după ce îi naște un fiu. Acum el trebuie să aibă grijă de micuț și să se asigure că va trăi o viață normală.

TĂCEREA MIEILOR, în regia lui Jonathan Demme,alt câștigător al Oscarului pentru cel mai bun film în 1991 și distins nu nu mai puțin de încă 53 de premii. Sinopsis: Filmul are în centru relația dintre un agent FBI Clarice Starling și un geniu criminal, Hannibal Lecter. După o serie de crime și răpiri, agenta FBI se vede nevoită să apeleze la serviciile fostului psiholog, pentru a o putea salva pe femeia rapită, dar pentru asta trebuie să-i câștige întâi increderea. Un târg pe muchie de cuțit se impune între ambițioasa agenta și monstrul obsedat, însă Starling trebuie să se confrunte nu numai cu propriii demoni, ci și cu o forță malefică atât de puternică, încât s-ar putea să măture totul din calea ei.

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI, regizat de Milos Forman, câștigătorul premiului Oscar pentru Celmai bun film, Cel mai bun scenario adaptat, Cel mai bun actor într-un rol secundar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun film Sinopsis: McMurphy, un om cu convingeri violente, intră din nou în închisoare, de data aceasta pentru viol, pentru că a fost mințit de o fată că are peste 18 ani când, de fapt, aceasta era minoră. El încearca să scape de munca în închisoare declarându-se nebun. Reușește să cauzeze câteva situații care să îi acorde credibilitate pentru a ajunge în spitalul închisorii și incearcă sa evadeze în câteva randuri, dar o soră medicală îl impiedică.

LA LA LAND, în regialui Damien Chazelle, este câștigător a șase premii Oscar și a șapte Globuri de Aur. Sinopsis: Filmul urmăreşte povestea Miei (Emma Stone), o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele.

Spectatorii mai pot viziona filmele O MINTE SCLIPITOARE, r. Ron Howard, PACIENTUL ENGLEZ,  r. Anthony Minghella, ANNA KARENINA,  r. Joe Wright, AVIATORUL, r. Martin Scorsese, GLADIATORUL,  r. Ridley Scott, BRAVEHEART, r. Mel Gibson, VIAȚA LUI PI,  r. Ang Lee, STRANIA POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON, r. David Fincher, ZOOTOPIA,  r. Jared Bush, MOONLIGHT, r. Barry Jenkins, HELL OR HIGH WATER, r. David Mackenzie, THERE WILL BE BLOOD, r. Paul-Thomas Anderson, TALENTATUL DOMN RIPLEY, r. Anthony Minghella.

 

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor avea parte de două spectacole de circ oferite de Fundația Parada pe 28 și 29 iulie, două spectacole de joc cu focul pe 4 și 5 august, spectacole de percuție cu Barbarossa Samba Group pe 11 și 12 august, concursuri de desene pe asfalt și ateliere de reciclare creativă pentru copii în weekendul 4 – 6 august.

 

În ultimele două săptămâni, în Piața Ovidiu, vor putea fi vizitate și două expoziții de fotografie: End of a world as we know it este un proiect Imagist, realizat de Cătălin Alexa, dedicat meseriilor și ocupațiilor care au suferit multe schimbări în ultimii ani, au dispărut sau sunt pe cale să dispară.

 

A doua expoziție cuprinde fotografii din insula Ada Kaleh, adunate de clujeanul Ucu Bodiceanu. Imaginile capturează frumusețea insulei înghițite de apele Dunării, locuitorii și viața cotidiană pe Ada Kaleh.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*