Hram la mănăstirea Prodromița. Slujba va fi oficiată de IPS Teodosie

Slujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian BoiogluSlujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian Boioglu

Calendarul creștin-ortodox consemnează la 12 iulie sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la schitul Prodromița, aflat în partea de vest a localității Hârșova, pe malul Dunării.

Icoana „Prodromița” a fost pictată acum 150 de ani. Dorindu-și din tot sufletul ca și la schitul Prodromul să fie o icoană făcătoare de minuni, monahul Nifon și ucenicul său, Nectarie, au venit din Sfântul Munte la Iași unde au găsit un meșter iconar, Nicolau Iordache, ce a respectat condițiile impuse: spovedanie, post și rugăciune. La un moment dat, după terminarea veșmintelor, meșterul iconar a întâmpinat dificultăți la pictarea chipurilor, amânând lucrul până a două zi. Dimineața, după rugăciune, când a vrut să se apuce de lucru a găsit fețele pictate în mod desăvârșit.

De aceea se spune că icoana nu a fost făcută de mână omenească. Mărturia pictorului se află la schitul Prodromul într-un document datat 29 iunie 1863.

Adauga valoare acestui articol "Hram la mănăstirea Prodromița. Slujba va fi oficiată de IPS Teodosie"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*