Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vine cu o noutate pentru grupurile de turiști care vor să vadă reprezentațiile de la Delfinariu.
Începând din vara lui 2017 poți să faci o rezervare cu un simplu email pe adresa rezervari@delfinariu.ro.
Această metodă este valabilă doar pentru grupuri de minim 10 persoane. O altă condiție obligatorie este ca emailul să fie trimis cu cel puțin o zi înainte. Nu se vor lua în calcul emailurile trimise în aceeași zi pentru reprezentațiile din ziua respectivă.
În email trebuie trecute următoarele informații: numărul de persoane, date de contact, data și ora pentru care se dorește rezervarea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de Paște, 29 aprilie – 03 mai 2016, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de […]
Polițiștii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1106 din dotarea Gărzii de Coastă, au plecat într-o nouă misiune Frontex care se va desfășura în Marea Mediterană timp de două luni. Astfel, în perioada […]
Primăria Municipiului Medgidia anunță că, în perioada 06 – 09 septembrie, se va desfășura cea de-a cincea etapă a campaniei de dezinsecție în oraș și în zonele limitrofe. În cadrul campaniei se vor desfășura activități […]
DORESC REZERVARE PENTRU UN GRUP DE 20 ELEVI SCOLARI SI 6 ADULTI INSOTITORI, PENTRU DATA DE 29 MARTIE 2018, ORA 11.00. MULTUMESC