FOTO VIDEO Festival de Gimnastică Ritmică la Cumpăna. Primarul Mariana Gâju: “Sportul e un mod de viață la Cumpăna. Copiii nu își mai pierd timpul pe străzi”

Concurs de Gimnastică Ritmică la Cumpăna. FOTO CTnews.ro
Concurs de Gimnastică Ritmică la Cumpăna. FOTO CTnews.ro

A fost o zi de mare gală sportivă la Cumpăna unde s-a desfășurat “Festivalul de Gimnastică Ritmică Pentru Copii”. Organizator a fost Clubul Sportiv “Victoria Cumpăna” iar locul de desfășurare a fost marea sală de sport „Elena Frîncu” din localitate. 80 de gimnaste din cadrul clubului sportiv local pregătite de către antrenoarea Elena Vlad, dar și invitate speciale din cadrul clubului  CSS 1 Constanța au arătat juriului cele mai elegante exerciții de gimnastică ritmică ce împletesc grația și frumusețea cu rigoarea execuției sportive de înalta ținută.

“Gimnastică ritmică e delicată, aduce armonie corpului, aduce prestanță și distincție fetițelor” spune primărița Mariana Gâju în timp ce le admiră pe micuțele gimnaste care își prezintă numerele de dans și evoluție sportivă.

Cursurile de gimnastică ritmică organizate pentru copii în Cumpăna sunt dedicate tuturor fetițelor care vor să-și consume energia printr-un sport grațios. Antrenorii de la clubul sportiv din localitate fac în așa fel încât prin intermediul acestor clase de gimnastică, copiii se dezvoltă într-un mod sănătos și armonios, și ajung să facă și performanță. În antrenamentele lor se regăsesc elementele specifice gimnasticii ritmice bazate pe mobilitate, elemente acrobatice, elemente din baletul clasic și combinații de pași de dans.

“Noi încurajăm orice disciplină sportivă din cele 17 discipline pe care Consiliul Local Cumpăna le-a adoptat prin hotărâri, pentru a fi componente ale Clubului Sportiv Victoria Cumpăna. Din acestea sunt 7 unde avem deja campioni naționali. Sportul este un mod de viață la Cumpăna – acest sport desfășurat în localitate se datorează doamnei Elena Frâncu, cetățean de onoare al comunei Cumpăna. Este omul care ne-a învățat în urmă cu 18 ani ceea ce-nseamnă sportul pentru copii: minte sănătoasă în corp sănătos!”, spune Mariana Gâju, edilul din Cumpăna.

Principalul obiectiv în gimnastica ritmică este inițierea unui număr cât mai mare de copii, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea supleții și îndemânării cu ajutorul muzicii și a obiectelor portative (corzi, cercuri, mingi, panglici), depistarea și selecționarea acelor fetițe cu reale calități în practicarea acestui frumos sport. Gimnastica ritmică le ajută pe fetițe la formarea unei posturi corecte a corpului, definind în același timp musculatura picioarelor. Dezvoltă și dexteritatea, grația și eleganța în mișcare și încurajează dezvoltarea creativității și imaginației.

“Avem copii care nu mai stau să-și piardă timpul pe străzi, pe marginea canalului, pe lângă zidurile căminului cultural sau te miri unde… Ei fac pregătire – ore bune pe săptămână iar performanțele atestă asta. Încurajăm și luptele greco-romane, și fotbalul și handbalul, și rugby unde deja avem rezultate bune. Nu mai zic de volei și de scrimă unde am avut și campion la juniori ….” spune cu entuazism primărița Mariana Gâju.

Gimnastica ritmică este o ramură în marea familie a gimnasticii, o disciplină olimpică exclusiv feminină, cu un conținut motric care o situează la granița dintre sport și artă.

La finalul Festivalului de Gimnastică Ritmică pentru Copii, primăria i-a premiat și pe componenții lotului de fotbal juniori (2005–2006) categoria D2, câștigători ai Campionatului Județean de Fotbal ediția 2017–2018, antrenați de Cristian Mustacă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*