Dosarul incendiului de la restaurant Beirut: George Karam, condamnat cu executare! Instanța a hotărât și aproape 7 milioane de euro despăgubiri

Ruinele restaurantului BeirutRuinele restaurantului Beirut

După mai bine de trei ani de la tragedia de la restaurantul Beirut, instanța a dat prima sentință în dosarul în care opt persoane fizice și două juridice au fost trimise în judecată. Principalul inculpat, patronul restaurantului a primit o condamnare cu executare. Despăgubirile din acest dosar cumulează aproape 7 milioane de euro. Reamintim că pe 5 aprilie 2014, Nicoleta Cengher, Nicoleta Vasiliţeanu și Mihaela Tucă care lucrau ca dansatoare în restaurantul Beirut au ars de vii.

Potrivit minutei Judecătoriei Constanța, sentințele date sunt următoarele: George Karam – 10 ani cu executare, SC Middle East Parteners SRL – amenda penala în valoare de 860.000 de lei, Constantin Pavel – 8,7 ani, Dumitru Jurcă – 7,1 ani, SC Tinel Cristi SRL – amenda penala de 740.000 de lei, Florin Iordache – amenda penala de 7.200 de lei, Sultana Nirlu – trei luni cu suspendare, Gheorghe Nirlu – trei luni cu suspendare, Mihaela Zdru – 2,5 ani cu suspendare, Florentina Coroianu – 1,1 ani cu suspendare

În total, George Karam SC Middle East Parteners, Constantin Pavel, SC Tinel Cristi SRL și Dumitru Jurca trebuie să achite daune morale de peste 7 milioane de euro.

Constantin Pavel, este patronul firmei care s-a ocupat de mansardarea ilegală a restaurantului Beirut, SC Middle East Parteners SRL este firma ce deținea restaurantul Beirut, al cărei administrator era George Karam, iar Dumitru Jurcă este instalatorul care a executat instalația de gaz.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanța superioară.

Rechizitoriul întocmit de procurori

Procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind incendiul produs în Restaurantul Beirut din Constanta şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

  • KARAM GEORGE (aflat sub control judiciar) sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora – forma agravată, a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, a infracţiunii de construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, a infracţiunii de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi a 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • S.C. MIDDLE EAST  PARTENERS S.R.L. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, a infracţiunii de complicitate la realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora – forma agravată şi complicitate la abuz în serviciu;
  • PAVEL CONSTANTIN (aflat sub control judiciar) sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • S.C. TINEL CRISTI S.R.L. sub aspectul săvârşirii a două  infracţiuni de distrugere din culpă – una în forma agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora,
  • JURCĂ DUMITRU sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă – una în forma agravată, a infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a trei infracţiuni de fals intelectual, precum şi a infracţiunii de uz de fals;
  • NIRLU GHEORGHE sub aspectul săvârşirii a 18 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • NIRLU SULTANA sub aspectul săvârşirii a 5  infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • COROIANU  FLORENTINA GICA sub aspectul săvârşirii a 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • ZDRU MIHAELA sub aspectul săvârşirii a 60 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
  • IORDACHE FLORIN sub aspectul săvârşirii a 20 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, în lipsa autorizaţiei de construire, a proiectului avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau expertizei tehnice întocmite de un expert tehnic atestat,  prin  efort conjugat şi acţiuni simultane şi succesive, inculpatul Karam GEORGE, în calitate de administrator al S.C. Middle East Partners S.R.L, împreună cu această firmă, precum şi cu inculpaţii Pavel Constantin şi S.C. Tinel Cristi S.R.L. a modificat, prin adăugarea unui nivel, imobilului – Restaurant Beirut – corp de construcţie al proprietăţii din Bdul Tomis, municipiul Constanţa, şi, împreună cu inculpatul Jurcă Dumitru (instalator autorizat), a pus şi menţinut nelegal în funcţiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale de la restaurantul mai sus menţionat,  cu consecinţa iniţierii incendiului din 05.04.2014, care a avut ca urmare un dezastru, constând în distrugerea imobilului cu destinaţia de restaurant, degradarea clădirii nr. 122 din acelaşi bulevard, a unui alt imobil învecinat,  moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două.

Din probatoriul administrat în cauză a mai rezultat că inculpatul Karam George, sprijinit de inculpaţii Pavel Constantin şi Jurcă Dumitru, nu a luat măsuri de securitate în muncă la faza de execuţie şi exploatare a construcţiei şi instalaţiilor Restaurantului Beirut, iar la data de 12.12.2013, la efectuarea reviziei periodice a instalaţiei de utilizare a gazelor de la imobilele avariate la care am făcut referire, împreună cu societatea al cărei administrator era, inculpatul Karam George, l-a sprijinit pe inculpatul Jurcă Dumitru care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de lăcătuş mecanic cu sarcini de verificare a instalaţiilor de gaze în cadrul unei societăţi comerciale de profil, nu a luat măsuri legale, menţinând şi asigurând utilizarea nelegală de către abonatul S.C. Middle East Parteners S.R..L a instalaţiei de gaze, cu consecinţa producerii incendiului din data de 05.04.2014, ce adus la moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două, precum şi la distrugerea prin prăbuşire şi mistuire, a imobilului Restaurant Beirut – corp construcţie modificată, a clădirii nr. 122 din Bdul Tomis şi aducerii în stare de neîntrebuinţare a imobilului învecinat.

Cercetările efectuate în cauză au relevat şi faptul că inculpatul Karam George angajase 11 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, iar în perioada martie 2011 – noiembrie 2013, împreună cu inculpaţii Nirlu Gheorghe, Nirlu Sultana şi Coroianu Florentina Gica, a întocmit în fals 18 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe care le-a folosit cu ocazia a trei verificări efectuate de  Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, ultimul control fiind la data de 11.03.2014.

De asemenea, la data de 03.04.2014, împreună cu inculpaţii Iordache Florin şi Zdru Mihaela, inculpatul Karam George a falsificat 20 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă.

De menţionat este faptul că elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere din culpă în formă agravată ce au produs un dezastru reţinute în sarcina inculpaţilor absorb infracţiunile de ucidere din culpă şi respectiv vătămare corporală din culpă.

În cauză, procurorii au menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpaţilor şi a persoanei responsabile civilmente, precum şi asupra sumelor de bani aflate în conturile celor două persoane juridice inculpate.

În ceea ce îi privește pe pompierii din cadrul ISU Dobrogea care au acționat în seara tragediei – lt. maj. Abduraman Iugel, plt. maj. Costea Daniel, plt. adj. Zaruha Adrian, plt. maj. Dinu Constantin, plt. maj. Băluţă Constantin, plt. maj. Spânu Petrică Nicu, plt. adj. Şerban Aurel, plt. adj. Idriş Geaner, plt. maj. Bechişi Traian, plt. maj. Lică Cosmin Mihai, col. Ion Vlăduţ, lt. col. Palaghioi Radu, mr. Vârtej Iulian, lt. col. rez. Iliescu Mircea Dan, cpt. rez. Nicolae George şi plt. adj. rez. Mandache Alexandru și acuzați de rudele fetelor decedate că nu și-au făcut treaba și le-au lăsat să ardă de vii, sunt anchetați de Parchetul Militar.

Adauga valoare acestui articol "Dosarul incendiului de la restaurant Beirut: George Karam, condamnat cu executare! Instanța a hotărât și aproape 7 milioane de euro despăgubiri"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*