FOTO VIDEO Terasa Carlos din Eforie Sud a fost închisă temporar. Inspectorii OPC au aplicat o amendă de 25.000 de lei

Mizieria găsită de inspectorii OPC

Alimente păstrate de pe o zi pe alta și depozitate în locuri improprii, insalubre, materie primă de gătit expirată și mizerie, toate acestea au fost găsite cu ocazia unui nou control al OPC Constanța pe litoral.

Acțiunea inspectorilor OPC a vizat o terasă din Eforie SUD – Carlos. Imaginile luate de aici de către inspectorii OPC te fac să te îngrozești.

„Lucruri depozitate impropriu, ieșite din termenul de valabilitate, depozitate total neconform, gătite într-o bucătărie de vară pe caldarâm, sub cerul liber, fără respectarea vreuneia dintre norme, măcar de bun simț în ceea ce înseamnă alimentație publică“ a povestit Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța.

 

Pentru problemele găsite s-a luat măsura opririi temporare de prestări servicii a unității de alimentație publică și aplicarea unei amenzi de 25.000 de lei.

„25.000 de lei la deficiențele găsite nu este o amendă record. Începe să reprezinte o stare de normalitate. Nu găsim altă formulă să îi convingem să își remedieze deficiențele înainte de a ajunge noi în control. Este prea târziu. Înseamnă că până la acest moment au reușit să păcălească o sumedenie de consumatori, servindu-le produse total neconforme și pregătite într-un mod total impropriu,“ a subliniat Horia Constantinescu. 

Inspectorii au oprit de la consum aproximativ 40 kilograme de carne şi peşte.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*