VIDEO Protest al mămicilor la Constanța. Copiii au oferit jandarmilor flori și au primit, la schimb, bomboane

Protestul copiilor, la Constanța. FOTO Cristina Chilianu
Protestul copiilor, la Constanța. FOTO Cristina Chilianu

Un protest inedit a avut loc astăzi în fața Prefecturii Constanța. Peste 100 de persoane – mămici și tătici au venit cu copiii pentru a-și arăta nemulțumirea față de Ordonanța care scoate penalii din pușcării sau îi scapă de închisoare.

Mitingul a fost anunțat pe Facebook pentru ora 16.00, dar cei veniți s-au înarmat, pe lângă bannere, cu cretă și flori. Jandarmii care au venit să mențină ordinea au avut surpriza să găsească micuții veseli în locul unor protestatari furioși.

Forțele de ordine nu au venit cu mâna goală. Jandarmii le-au dat celor mici bomboane și au primit, la schimb flori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*