FOTO VIDEO Povestea unei avarii pe magistrala de căldură la Cernavodă. Cum a pus în mișcare Primăria toate forțele pentru a rezolva problema în cel mai scurt timp

Muncitorii au intervenit pentru remedierea avariei

Am văzut pe viu ce înseamnă o avarie la conducta cu apă caldă în Cernavodă, care lasă fără căldură jumătate de oraș, și cum aceasta este remediată în timp record, astfel ca oamenii să sufere cât mai puțin. Filmul evenimentelor și modul cum au decurs operațiunile de intervenție sunt impresionante.

Cernavodă, miezul nopții trecute. În Dispeceratul care monitorizează rețeaua de termoficare începe să sune alarma. Senzorii au detectat o slăbire a presiunii agentului termic în țevile orașului și manometrele au început să coboare vertiginos: era primul semn că undeva sistemul a cedat și că apa iese din rețea. În fiecare minut tone de apă fierbinte (agentul termic) părăsesc sistemul și conductele se răcesc. Sistemele automate intră în funcțiune și “cer” mai multă apă caldă de la Centrala Nucleară, ca să compenseze pierderea din oraș.

“Ne-a crescut adaosul de apă de la Centrala Nucleară – acesta a fost primul semn pentru care am făcut imediat o inspecție și ne-am seama că avem o spărtură” explică inginerul Cristian Roșu, de la Centrala Nucleară.

Apa fierbinte care se scurge în pământ are 95 de grade Celsius: dincolo de spărtură, temperatura coboară vertiginos. În fiecare clipă, caloriferele din 5 mii de gospodării se răcesc cu câteva fracțiuni de grad Celsius. Până dimineață, zona centrală a orașului și cartierul Columbia vor fi reci de-a binelea. Se dă alarma generală.

Cernavodă, puțin după miezul nopții. Telefonul primarului și al viceprimarului sună aproape simultan. Inginerii care monitorizează avaria și văd cifrele de pe cadrane schimbându-se dramatic, vor să oprească apa caldă de tot (adică și până la spărtură) ca să evite pierderile pe rețea.

“Aseară inginerul șef m-a sunat, mi-a spus că are o avarie și că vor să întrerupă furnizarea agentului termic. I-am rugat să nu întrerupă măcar noaptea și să ne apucăm a două zi de reparații” spune Șerif Cîrjali, viceprimarul orașului Cernavodă.

Primarul se opune, vicele la fel: oamenii nu pot rămâne în frig peste noapte. Se ia hotărârea că întreruperea să se facă dimineață, la prima oră.

Din nou, inginerul Cristian Roșu :

“Am făcut seara trecută un compromis: am pornit pompele de adaos din Unitatea zero pentru a reuși să alimentăm și partea de Columbia cu agent termic”.

Toată noaptea se pregătesc echipele și aparatele care să detecteze locul intervenției cu precizie. Cernavodă are kilometri întregi de țevi pe sub asfalt și undeva, una dintre ele s-a spart și are o hemoragie masivă. E ca și cum ai căuta acul în carul cu fân! E imposibil să iei la săpat jumătate de oraș ca să vezi unde este acea gaură dintr-o țeavă. În zorii zilei, echipele de urgență pleacă în teren cu detectoare termice și cu planurile conductelor subterane. Se fac măsurători, se citesc manometrele din fiecare Punct Termic, se interpolează rezultatele și se restrânge aria căutării. Deja oamenii au eliminat o mare parte din posibilități și sunt tot mai aproape de a găsi zona de avarie. Toate rezultatele ajung în Dispecerat și sunt centralizate imediat.

“În momentul în care constați că ai o pierdere, este foarte greu de depistat. În cursul serii am avut o echipă, am făcut foarte multe investigații pe la toate punctele termice, am verificat presiunile, am făcut și niște deducții. Dacă ar fi avaria acolo ar trebui să fie presiunea mai scăzută pe la Punctul Termic X”. Ne-am dus, am constatat și din aproape-n aproape am reușit să o identificăm” spune inginerul de la Centrala Nucleară, Cristian Roșu. E obosit și ușor tras la față. Se vede că e în teren de câteva ore bune, după o noapte nedormită.

Puțin înainte de prânz, apare și precizia: strada Anghel Saligny, aproape de jumătate. Vin excavatoarele și fadromele cu cupă. Se trasează un pătrat cu latura de 5 metri și echipele încep să dea asfaltul la o parte. La câțiva metri distanță, altă echipă descarcă țevile noi ce vor înlocui bucățile uzate când vor fi scoase din pământ. Se lucrează coordonat pentru scurtarea timpilor de intervenție. Fiecare minut contează: e iarnă, și oamenii nu au căldură în case.

Aburul fierbinte care țâșnește cu putere din pământ le confirmă muncitorilor că sunt exact în locul care trebuie. Conducta e mare (300 mm), debitul puternic, iar aburul pe măsură. Este pericol general pentru toată lumea. Instinctiv, toți cei de la fața locului își amintesc accidentul din București, unde au murit doi oameni opăriți cu apă fierbinte, într-o situație similară. Cernavodă nu vrea să repete tragedia altora, așa că muncitorii sunt îndepărtați imediat și duși într-o zonă sigură. Brațul excavatorului continuă să sape.

“Avem o echipă de lucrători profesioniști, mai ales pe tipul acesta de lucrări. Lucrează de foarte mult timp cu noi, sunt echipați corespunzător, știu foarte bine ce au de făcut, tocmai de aceea în momentul de față, dacă observați, suntem într-un moment de așteptare ca să se scurgă apa fierbinte din conducta de termo. Fiind debit mare cu presiune mare este posibil ca apa să rănească pe cineva. În momentul de față apa are 95 de grade Celsius” spune Cristian Roșu.

Când au ajuns la țeava cu pricina, muncitorii s-au crucit. Tunelul de beton care protejează conductele de termoficare este plin cu apă, și nu e vorba de apă fierbinte, ci de o canalizare. Pe deasupra tunelului trece perpendicular țeava de apă menajeră de la una dintre case.

Inginerul Roșu ne arată cu mâna spre groapă.

“Această conductă are o vechime de aproape 30 de ani. Este o conductă mare, diametrul de 300 și rețelele de apă menajeră care trec prin acest cămin (n-ar trebui să treacă) au dus la o coroziune excesivă a acestei conducte. Ea, stând în apă ani de zile, vă dați seama că a corodat”.

Se vede cum apa a băltit pe deasupra conductei. E foarte veche, iar carnea ei de metal arată ca o foiță de țigară. A cedat și apa din ea s-a scurs în tot acest timp în canalul de protecție a conductei termice. Acesta din urmă a “băltit” în apă timp îndelungat și asta i-a accelerat coroziunea. Noaptea trecută a cedat. De-aici spărtura, de-aici avaria, și jumătate de oraș în frig.

Cu apa fierbinte oprită din Dispecerat, muncitorii au așteptat golirea țevii de agent termic și apoi s-au apucat de treabă. Au scos vata de sticlă îmbibată cu apă caldă și fierbinte, au adus flacăra oxiacetilenică să taie țevile groase de 300 mm și au decupat și conducta menajeră a localnicului care a cauzat toată nenorocirea. Muncă grea și continuă, cu muncitori care se schimbă pe rând în groapa cu abur și utilajele care îi susțin. Trec mașini, se lucrează în plină stradă, șoferii nu încetinesc. Viceprimarul cere un echipaj de la Poliția Locală “să-i mai domolească” pe vitezomani. Un accident în zonă, e ultimul lucru pe care și-l dorește cineva.

“De când sunteți aici ? De câteva ore. Nu plec până nu-i gata că la noapte, vă dați seama, pe mine mă va suna toată lumea să mă-ntrebe de ce nu are căldură. Am dat pe postul de radio local, am dat pe televiziunea locală, am anunțat cetățenii că asta este situația și trebuie reparată țeava. Până la ora 12 noaptea nu vor avea căldură” ne spune vicele, Șerif Cîrjali.

Până seara a durat intervenția la avaria de apă caldă. Când s-a lăsat întunericul, lucrurile erau finisate. Conductele erau iar întregi, apa caldă putea să circule neîntrerupt. Centrul și cartierul Columbia au simțit din nou căldura în calorifere. A fost un maraton și conducerea Primăriei a demonstrat că o problemă se poate rezolva atunci când toate părțile implicate își fac treaba repede și bine.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*