FOTO VIDEO O navă românească a fost atacată de către armata iraniană cu rachete cu napalm. Pe 23 noiembrie 2017 se împlinesc 30 de ani de la această tragedie

Atacul asupra cargoului românesc Fundulea a fost relatat în știrile tv din străinătate. FOTO captură video dailymotion.com

În urmă cu 30 de ani, un echipaj și o navă românească au fost aleși de armata iraniană pentru a da un avertisment lui Ceaușescu bănuit că susținea indirect înarmarea Irak-ului. Cargo-ul Fundulea a fost interceptat în apele internaționale din strâmtoarea Urmuz și s-au tras asupra lui 10 rachete cu napalm. Supraviețuitorii nu au avut voie să vorbească până după decembrie 89 de cele întâmplate. Acum, pe 23 noiembrie, aceștia se vor întâlni să depaneze amintiri.

 

 

Când au părăsit țărmul românesc, echipajul navei Fundulea fusese avertizat și instruit cu privire la pericolele de pe ruta ce o aveau de urmat. Printre ele și o posibilă reacție ostilă din partea forțelor militare iraniene. În dimineața zilei de 23 noiembrie 1987, cargoul Fundulea intra în Strâmtare Urmuz spre Golful Persic, navigând în apele internaționale. La scurt timp, la ora 10.45 nava a fost interceptată de o navă de război iraniană, care după câteva verificări prin radio le-au permis să meargă mai departe. Dar se pare că erau doar „cercetașii“ unei alte nave carte avea să îi oprească puțin mai tîrziu și avea ordin să îi dea exemplu.

„Nava noastră a fost acostata de o navă de război iraniană, chestionată despre marfă și destinație. Ne așteptam la asemenea eveniment, am fost avertizați înainte. Am stat de vorbă cu ei în jur de 45 de minute, tot invocau faptul că nu înțeleg foarte bine limba engleză. De fapt, în perioada asta de pseudo discuție, ei și-au reglat lansatorul de rachete de pe prova, cu 12 rachete, 2 lipseau, să bombardeze nava. Ne-au făcut semn să intrăm cu toții în castel. Au făcut un rondou scurt, au venit în aceiași poziție și au lansat toate rachetele. 7 au lovit nava în plin în castel, incendiul a fost instantaneu, erau rachete mari cu napalm,“ retrăiește clipa Dimitrache Delicote care la vremea respectivă avea 33 de ani și era șef mecanic pe nava Fundulea. Celelalte rachete au fost trase spre sala mașini

„Eu eram în comanda sus. Pornisem motorul pe foarte încet înainte când au tras. Când am auzit primele bubuituri, am fost norocosul care nu m-am trântit la pământ . Eu m-am întors către aripă, către bord barem să îi mai înjur, să am o reacție. O rachetă s-a lovită de o grindă în comandă și s-a împrăștiat în bucăți mici de metal și i-au rănit foarte grav pe comandant și pe mai mulți din zonă. Eu fiind în picioare am luat pe cele mai mărunte și foarte puțin decât ceilalți. A fost suprafața de impact mai mică“ a completat acesta.

Dimitrache Delicote a încercat să iasă din comandă spre exterior dar nu a reușit, fiind o perdea de foc. A coborât prin interior pentru a ajunge la cabina sa să ia cheia de la instalația de CO2 din sala mașini proiectată să stingă incendiile puternice. Cabina sa era distrusă de o rachetă. A găsit cheia după ușă, acolo unde era atârnată și a ieșit afară pe punte.

„Am ieșit afară ca să pot respira și cu ceilalți băieți am început să ne adunăm, să îi strig nominal. Câte 2-3 ne-am dus, am adunat toți oamenii pe punte și atunci eu nominal i-am luat pe fiecare, să văd cine este prezent și apoi am lansat stația CO2 și s-a oprit totul pe vapor. Ne-am retras spre prova. Pe punte era metal topit și cioburi de la hublouri împrăștiate“.

Atacul a fost efectuat în condițiile în care nava Fundulea se afla în mijlocul unei zone intens tranzitate, dar miza era prea mare. Ceaușescu trebuia atenționat că a întrecut limita și trebuia făcut ceva de impact

„Fenomenul a fost legat de vizita lui Ceaușescu în Egipt, vizită care s-a soldat cu livrarea unei sume mari de bani, câteva milioane de dolari pentru Egipt, în sensul de ajutor, dar erau pentru împrospătarea armamentului. Și pentru că în perioada aceea începuse războiul Iran – Irak, egiptul fiind de partea Irakiană, cu împrospătare de armament și muniție, venind indirect din România, prima navă românească a fost acostată de nava de război iraniană și bombardată. În perioada aia chiar era Ceaușescu în vizită în Cairo. În momentul atacului, lângă noi era o flotă militară franțuzească, nu pot să uit nici în ziua de astăzi. S-au purtat mizer cu noi. Ei escortau flota comercială franțuzească. Au schimbat cursul și toți ne-au lăsat ca pe niște paria acolo. Nu a fost fair play din punct de vedere marinăresc“ spune Dimitrache Delicote cu regret și durere în glas.

Prima navă care le-a sărit în ajutor a fost o navă militară a statului Oman. Militarii le-au acordat primul ajutor și au încercat să stingă incendiul cu tunurile de apă de la bord, dar temperaturile foarte mari i-au forțat să se retragă. Au trimis un elicopter militar care a aterizat pe punte și i-a preluat pe comandat, pe bucătar și un ofițer grav răniți. La scurt timp au apărut și multe elicoptere de la televiziunile de știri din zonă, incidentul ocupând primele pagini ale ziarelor și fiind prezent în jurnalele televiziunilor din regiune, dar și internaționale.

Următoarea navă care le-a oferit ajutorul, dar contra cost a fost un remorcher olandez.

„Din comandă de la ei, aveau telefon prin satelit, am vorbit la Navrom cu directorul să semnez contractul de salvare. Cu restul echipajului și cu ei împreună am luptat 16 ore să lichidăm incendiul. Tot ei ne-au remorcat în Dubai“ povestește Dimitrache Delicote.

La revenirea în țară, tot incidentul a fost ținut secret, membrii echipajului neavând voie să sufle o vorbă despre cele întâmplate.

Inițial, reprezetanții statului au încercat vânzarea epavei, dar prețul primit a fost prea mic, iar după doi ani de zile, Ceaușescu a ordonat ducerea navei în șantierul de la Galați. Remorcherul Hercules a fost trimis să o remorcheze. Reparațiile au costat peste 2 milioane de dolari și au durat aproape 8 luni de zile. În prezent nu se mai știe nimic de ea, ultima oară navigând sub numele „Simona“.

Comandantul navei, grav rănit a decedat după șase luni de zile într-un spital din Elveția. Dimitrache Delicote a suferit răni la o mână, abdomen și picioare, iar în tot corpul și mai ales în pielea capului a avut schije milimetrice de la fierul topit în urma exploziei rachetei în centrul de comandă. În ani, corpul le-a scos pe rând afară.

Supraviețuitorii execuției ratate a iranienilor, cei care mai sunt în viață se vor întâlni pentru a depăna amintiri la fix 30 de ani de la eveniment, pe 23 noiembrie, în Portul Constanța.

Dimitrache Delicote încă mai navigă, cam un voiaj pe an pentru a putea dedica pasiunii sale – pescuitul. În anii de marinărie s-a mai confruntat și cu un uragan când era pe o navă mică de paageri, dar și o arestare a navei pe care se afla în Kongo.

1 Comment on "FOTO VIDEO O navă românească a fost atacată de către armata iraniană cu rachete cu napalm. Pe 23 noiembrie 2017 se împlinesc 30 de ani de la această tragedie"

  1. Vasile Lucian | 21/11/2017 at 22:21 | Reply

    In mare povestea este reala dar cu unele inexactitati. Ce sa-i faci, Delicote (Sefu) a mai imbatranit si el si le mai infloreste dar fiind in posesia probelor (poze, ziarul local,etc.) este foarte convingator. Evenimentul n-a avut nimic deaface cu vizita lui Ceausescu in Egipt ci era o noua practica a Garzilor Republicane Iraniene (nu armata regulata) de a ataca navele care aveau ca destinatie Kuweit sau Arabia Saudita pentru ca prin aceste tari se facea traficul de ajutor catre Iraq. Fundulea a fost a doua nava atacata in acea dimineata dupa un containeier Indonezian dar care a scapat ieftin ca a luat doar doua grenade in containerele de pe punte si a stins usor focul. Pana la sfarsitul anului au mai fost atacate alte 69 de nave de iferite nationalitati. Nava Iraniana era un gen de salupa cu o baterie lansatoare de grenade reactive pe puntea din prova operata de un Iranian cu casti de comunicatii pe urechi. Dupa ce au aflat ca mergem in Kuwait nu ne-au mai iubit si au tras 8 grenade din care una n-a nimerit. Primul a venit un elicopter militar Omanez si ne-am ascuns pe punte dupa cate ceva d frica ca ne fac aia de sus cu AK-urile daca am scapat de grenade, dar s-a apropiat mai mult si am inceput semnalizarea ca avem raniti. Pilotul englez expert a reusit sa-l ia pe comandant, bucatar si of.2 punte si sa-i duca intr-un spital american in Ras-Al-Qaima. Mai tarziu au trecut spre iesirea din golf niste nave cu escorta militara italiana dar care nu s-au abatut din drum sa ne ajute pe noi asa cum era si firesc insa dupa putin timp a venit o vedeta Omaneza care ne-a ajutat la stingerea incendiului cu instalatia lor caci la noi nu mai functiona datorita lansarii CO2 in compartimentul masini. Nu am fost nici instruiti nici pregatiti pentru o astfel de intailnire cu Iranienii pentru ca nu se mai întâmplase asa ceva pana atunci (noi fiind a doua nava), insa problema pentru care eram pregatiti erau minele plutitoare in deriva care erau purtate de curenti si pentru obsrvarea (depistarea) carora echipajul era impartit in doua echipe care faceau cu rândul o veghe corespunzatoare. Asa se explica de ce erau asa de multi membrii de echipaj pe puntea de comanda in momentul acela. Prima legatura telefonica cu directorul Navromului (Croitoru) am luat-o de pe nava Omaneza si fiind Capitanul Secund am fost instruit sa preiau comanda navei deoarece Comandantul nu se mai afla la bord, iar dupa un oarcare timp nava Omaneza a stopat actiunea de ajutor si când eu am inceut sa vociferez ca pleaca si ma lasa balta cu incendiul mi-a aratat un remorcher salvator care se apropia si care urma sa ma asiste in continuare. De la bordul remorcherului am luat din nou legatura cu Navromul care m-a instruit sa accept contractarea salvarii cu remorcherul. Incendiul a fost stins deabia a doua zi la ora 03.00 dimineata si nava a fost remorcata pana in rada la Dubai. A fost minune mare ca nu s-a scufundat, asa a fost sa fie, adica sa renasca dupa oarece vreme. Dupa sosirea la Dubai lucrurile s-au imbunatatit pentru toata lumea, mai putin pentru domnul Comandant Lupu Radu care suferise rani foarte grave. Pe mine personal si cred ca nici pe altii nu m-a abordat nimeni sa-mi spuna sa nu vorbesc despre întâmplarea asta si cred ca cineva bate campii mai ales ca baietii aveau ceva copii de la filmul realizat de Comandantul remorcherului si pe care precis l-au vizionat o multime de persoane. In ciuda faptului ca eu l-am solicitat si multiplicat nu mi-am oprit nicio copie pentru ca nu este o amintire placuta.
    Dupa accident nu am mai navigat decat cu un singur membru al echipajului de atunci si nu m-am mai intalnit decat sporadic cu unul sau doi. Cu mare parere de rau datorita starii sanatatii n-am sa ma pot duce la întâlnirea cu echipajul pe data de 23 la Clubul Marinarilor, dar poate ma alatur lor pe Skaype. sunt o multime de lucruri de povestit dar scrisul nu este punctul meu forte.

    Numai bine si sanatate tuturor,
    Lucian Vasile

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*