FOTO VIDEO Ziua Marinei, sărbătorită în avans la Medgidia, pentru prima dată

Navele fluviale ale Forțelor Navale au acostat la cheu în Medgidia

Anul acesta, în premieră, startul evenimentelor dedicate Zilelor Marinei a fost dat la Medgidia. SMFN în colaborare cu Primăria Municipiului Medgidia au organizat pe faleză evenimentul intitulat ”Ziua Porților Deschise a Forțelor Navale Române”.

Pentru prima oară în istoria orașului Medgidia, cu ocazia Zilelor Marinei, două nave militare au acostat la cheu, pe faleză.

„De un an de zile, se întâmplă lucruri la Medgidia. O foarte mare perioadă de timp s-au spus doar lucrurile urâte din Medgidia. Medgidia însemna doar Ali Baba și o categorie socială de 5% care între-adevăr au probleme extrem de delicate. Medgidia să știți că înseamnă și oameni frumoși, oameni dornici de cultură, oameni dornici de agrement și prin toate activitățile pe care într-un an de zile de când sunt primarul municipiului am reușit să le scot la lumină. Am avut un festival de jocuri și de reconstituri istorice unde au fost peste 100,000 de oameni. Astăzi sunt mii de oameni care se plimbă prin această zonă.

De fiecare dată, aceste fregate trec spre Ziua Marinei și de fiecare dată, ne salutau doar.  Ne-am gândit noi, cum să facem un stop, chiar în zona centrală. A fost un pic mai delicat, propunerea nostră a fost îmbrățișată de dl. comandor căruia îi mulțumesc în numele Medgidiei“, a declarat primarul Medgidiei, Valentin Vrabie.    

Evenimentul de pe faleza din Medgidia a debutat cu Marșul Muzicii Militare susținut de fanfara Forțelor Navale și ridicarea marelui pavoaz în perimetrul Parcului 1 Mai. Momentul a fost urmat de un spectacol de muzică militară ce s-a desfășurat pe Faleza Canalului în dreptul navelor staționate. Au urmat dansuri tradiționale dobrogene și ale minorităților, susținute de ansambluri locale.

Vizitatorii, localnici sau locuitori din localitățile învecinate au putut vedea tehnică militară expusă și chiar să țină în mână armament și echipament de luptă. De asemenea, au mai fost ateliere cu diverse teme legate de marină, inclusiv oferta educațională a Marinei Militare. Cele două nave militare au putut fi vizitate de publicul larg care nu a mai trebuit să bată drumul până în Constanța pentru acest lucru.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*