FOTO Un stâlp și zece mașini puse la pământ de o șoferiță ce a scăpat un Audi Q7 de sub control

Audiul Q7 s-a oprit răsturnat peste o altă mașină. FOTO ISU Dobrogea

O conducătoare auto a provocat un accident în lanț soldat cu pagube importante după ce a scăpat un autoturism Audi Q7 de sub control. Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți în zona Gării CFR din Constanța – sediul BCR, pe bulevardul 1 Decembrie.

Potrivit anchetatorilor, din primele cercetări la fața locului accidentul a fost provocat de o şoferiţă de 37 de ani, care după ce a scăpat mașina de sub control a izbit un stâlp de beton pe care l-a distrus, acesta rămânând atârnat în cabluri. În urma impactului, mașina femeii s-a răsturnat, iar din cauza vitezei s-a oprit de abia după ce a distrus alte zece mașini parcate. La fașa locului au intervenit echipaje ale ISU Dobrogea pentru a o scoate pe femeia aflată la volan și pentru a se asigura că nu există risc de incendiu de la vreo mașină.

Conducătoarea auto a scăpat ca prin minune cu viață. A fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța și transportată la spital cu un traumatism toracic.

Lucrătorii Serviciului Rutier au deschis o anchetă pentru a stabili exact dinamica și cauzele accidentului. Din primele cercetări se pare că șoferița a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive neadaptate la carosabilul umed.

UPDATE

Reprezentanții IPJ Constanța au revenit ulterior și au precizat că șoferița are 54 de ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*