FOTO Ștefan Bănică Jr. şi „Comedy Zebra Show“ vă aşteaptă în această seară, în Mamaia

Festivalul Mamaia Fairytale

Festivalul Mamaia Fairytale continuă seria surprizelor culturale, cel de-al doilea weekend aducând pe scena din Piațeta Casino din Mamaia nume de seamă ale lumii artistice românești. Ca de obicei, amfitrionul evenimentului a fost actorul Silviu Biriș.

Seara de vineri a debutat cu un recital actoricesc de zile mari al Maiei Morgenstern și Lucian Iftime, în „Șofer / Pictor“, de Hillel Mitelpunkt, spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat, în regia lui Alexandru Dabija, care au vrăjit audiența, pur și simplu au lipit spectatorii de scaune. Spectacolul prezintă povestea Mirei, o pictoriță trecută de prima tinerețe, întoarsă în Israel, în orașul natal, doar pentru a descoperi că în casa ei locuiește Aaron, fostul partener de afaceri al fratelui ei decedat. Între ei se leagă o frumoasă poveste de prietenie, asezonată cu multe momente dramatice, „ca în viață“.

Un subiect aparent banal, dar căruia autorul și regizorul au reușit să îi confere o aură cu totul specială, prin analiza psihologică a celor două personaje și prin aducerea în prim-plan a relației dintre creatorul de artă și sfera intimă umană. Maia Morgenstern și Lucian Iftime au desfășurat o demonstrație de mare forță culturală și au arătat că publicul tânjește după evoluțiile excepționalilor actori români, strălucind într-o piesă care a provocat și a hrănit spiritual. Iar spectatorii nu s-au dat înapoi de la a aplauda frenetic la finalul reprezentației.

Seara a continuat cu o nouă evoluție superbă a Baletului Fairytale, tinerii și talentații balerini ai Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, dar și Operei Naționale Române din Iași încântând la maximum audiența și provocând aplauze prelungite și strigăte de Bravo! Ca în fiecare seară, coregrafia spectaculoasă și plină de virtuozitate a aparținut maestrului Horațiu Cherecheș.

În a treia și ultima parte a serii de vineri, Piațeta Cazino din Mamaia a răsunat de acordurile puternice și fermecătoare, în același timp, ale tobelor lui Ionuț Micu (toboșar al formației Compact, învățăcel al lui Ovidiu Lipan Țăndărică, dar și un muzician cu o impresionantă carieră solistică) și ale violoncelului lui Adrian Naidin (unul din cei mai iubiți interpreți ai momentului, fost elev al celebrului Mischa Maisky, membru al Orchestrei Naționale Radio și cantautor cu o sclipire de geniu), în spectacolul-eveniment „Tari ca piatra“.

Spectatorii au fost încântați de recitalul exploziv și surprinzător al celor doi apreciați muzicieni, care le-au provocat uimirea și plăcerea, deopotrivă, purtându-i pe culmile unui mix de etno-jazz-rock. Combinând piese cunoscute, printre care „Cântă cucu-n Bucovina“ ori „Paparudă“, cu „Până când nu te iubeam“, o compoziție inedită a lui Anton Pann, pe care cei doi muzicieni au reinterpretat-o într-un stil cu totul aparte, împletind muzica românească în mod spectaculos cu swing-ul și blues-ul americane, Adrian Naidin și Ionuț “John” Micu au creat o seară de neuitat pentru numerosul public din Piațeta Casino, care și-a încercat forțele cântând alături de protagoniștii de pe scenă. Indiscutabil, acesta a fost unul dintre cele mai aplaudate momente ale serii, alături de alte trei piese care au fost însoțite în forță de către membrii Baletului Fairytale.

Așadar, al doilea week-end al Mamaia Fairytale a continuat evoluția culturală plină de forță și culoare a festivalului.

Sâmbătă seara, 22 iulie 2017, de la ora 20.30, publicul este așteptat în Piațeta Cazino din Mamaia, la un spectacol plin de umor susținut de finaliștii iUmor „Comedy Zebra Show”, urmat de un concert incendiar al lui Ștefan Bănică Jr., iar duminică, 23 iulie 2017, de la 19.30, este, din nou, rândul celor mici să se bucure de o seară dedicată lor, de Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ care a pregătit două reprezentații superbe: Cei trei purceluși și Peter Pan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*