FOTO Palma primită de Primăria Constanța de la CFR: “Să curețe gunoiul dintre linii cei care l-au produs!”

Gunoi între liniile CFRMorman de gunoi în Constanța

În toamna anului trecut a apărut un raport de monitorizare a zonelor mizerabile din Constanța. Unul dintre cele mai poluate perimetre era cel dintre liniile de căi ferate. Zona aparține de Societatea Națională de Căi Ferate, așa că Primăria Constanța i-a somat să-și curețe ograda.

Răspunsul CFR nu a întârziat să apară, doar că nu era cel așteptat de administrația locală. Reprezentanții CFR spun că deșeurile nu rezultă din activitatea Sucursalei Regionale CF Constanța, ci au fost depozitate abuziv de persoane necunoscute.

“Pentru soluționarea problemelor de salubrizare a zonelor CF, generate în special de locatarii zonelor din vecinătatea liniei curente, susținem necesitatea colaborării tuturor părților implicate: autoritățile publice locale, autorități de mediu și alte autorități cu atribuții de depistare și sancționare a contravențiilor”, spune adresa CFR.

Reprezentanții companiei de Căi Ferate dau vina pe Poliția Locală care nu prea trece prin zona respectivă și spun că și-au făcut doar o parte din treaba de igienizare: au defrișat vegetația sălbatică.

Răspunsul CFR i-a lăsat cu gura căscată pe reprezentanții Primăriei. Surse apropiate aceste cauze ne-au declarat că o operațiune de adunare a tonelor de gunoaie dintre liniile de căi ferate este una extrem de costisitoare pentru că un tractor sau alt utilaj nu are cum să ajungă acolo.

Sursa citată spune că singura soluție este ca firele de căi ferate să fie îngrădite cu gard – o investiție pe care SNCFR nu vrea să o facă, așa că gunoaiele sunt adunate din bani publici.

Adauga valoare acestui articol "FOTO Palma primită de Primăria Constanța de la CFR: “Să curețe gunoiul dintre linii cei care l-au produs!”"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*