FOTO OPC-ul sancționează RATC pentru autobuzele vechi și murdare în timp ce Municipalitatea face licitații pentru reînoirea parcului auto

Inspectorii OPC au verificat starea autobuzelor. FOTO OPC Constanța

Inspectorii OPC au efectuat un control la baza RATC Constanța unde au fost controlate o parte dintre autobuzele existente în parcul auto. Au fost găsite o serie de deficiențe minore, dar și majore. Conducerea RATC și-a asumat neregulile găsite, precizând că la momentul controlului exista în aplicare o acțiune de înlocuire a materialului textil, linoleu și alte elemente de interior la autobuzele din flota.

În noaptea de 13 martie, inspectorii OPC au verificat mai multe autobuze ale RATC.

„La ora 3.00 a.m., a fost desfășurată o acțiune de control asupra RATC. Actul de constatare a fost închis cu sancțiunea „avertisment“, dar cu măsuri de îndeplinit: curățenie, remediere defecțiuni minore și repararea defecțiunilor majore în 45 de zile“ a declarat șeful OPC Constanța, Horia Constantinescu, care a precizat că „ar fi fost nejudicios sa aplicam o sancțiune pecuniară, având în vedere că ar fi fost plătită din banii constănțenilor, nevinovați pentru situația autobuzelor.“

Acesta a precizat că au fost verificate aproximativ 90% din autobuzele existente. Potrivit reprezentanților RATC, este vorba de aproximativ 25 de autobuze care se aflau la momentul respectiv în bază.

„Ne asumăm ceea ce au remarcat inspectorii OPC. Angajații RATC le-au dat concursul atunci când au venit în control. Cred că s-a omis să se menționeze că la sfârșitul controlului, inspectorii OPC au fost invitați să vadă că noi desfășurăm activități în sensul măsurilor pe care ei ni le-au sugerat. Avem o campanie demarată în vara anului trecut și avem în permanență în lucru câte 2-4 autobuze la care le înlocuim linoleum, melamina, acolo unde este cazul se reface tapițeria de la scaune și facem o recondiționare internă. Mai mult de numărul acesta nu avem cum să scoatem din circuit“ a declarat Bogdan Niță, directorul RATC.

În ceea ce privește starea tehnică a autobuzelor, Bogdan Niță a precizat că la stația ITP pe care tot RATC-ul o administrează, nu se face rabat la chestiuni de siguranță: sistemul de frânare, iluminat, direcție, anvelope. În cazul mijloacelor de transport în comun, Inspecția Tehnică Periodică se realizează la 6 luni.

Conducerea RATC are la dispoziție 45 de zile pentru a remedia deficiențele constatate de inspectorii OPC Constanța.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*