Consiliul Județean Constanța se face iar de râs cu evenimentul “Festivalul Berii”. După ce în 2017, organizatorii au dat-o în bară cu un banner despre maneliști și bere afișat pe Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, anul acesta, afișele au fost făcute greșit.
Evenimentul, care nu a fost anunțat oficial, ci doar pe o pagină de Facebook are loc în perioada 28 aprilie – 1 mai, la Pavilionul Expozițional Constanța.
Pe afiș se numără doar nume de trupe și artiști care nu au prins. Printre ei îi găsim pe Benone Sinulescu, Provincialii, Haiducii, Kronos, Taraful Caliu, Spitalul de Urgență, Elena Plătică, Fly Project, Ionuț Galani, Maria Dragomiroiu și Zuralia Orchestra.
Comparativ, în aceeași perioadă, la Festivalul Dapyx Medgidia, cântă: Vunk, Compact, Holograf, Andra, Smiley și Loredana.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Săptămâna aceasta, containerele Polaris pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Brătianu. Constănțenii pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere […]
Sunt mulți cei care spun că Bacalaureatul nu-și are loc în învățământul modern. Ei uită însă că Bacalaureatul nu este doar o verificare a cunoștințelor acumulate, ci și un examen al maturității. Argumentele sunt prezentate […]
Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” a fost, pentru mai mult de două săptămâni, locul de îmbarcare și aterizare pentru militarii din Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale care au […]
Be the first to comment