La Cumpăna, a devenit deja o tradiţie ca, la zile mari, să fie botezaţi copii abandonaţi de părinţi. Iniţiativa îi aparţine primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de acţiuni de mai multe ori pe an.
Astfel, şi în această zi Sfânta, «Naşterea Maicii Domnului»,au primit Sfânta Taina a Botezului doi copii, Tudor si Luminita Alexandra, aflaţi în prezent în asistenţă maternală.
Botezul a avut loc in Biserica «Adormirea Maicii Domnului», din comuna Cumpăna. La eveniment a fost prezent si primarul comunei Cumpăna, doamna ec. Mariana Gâju care a tinut sa le multumeasca nasilor si să ii indemne să fie aproape de acesti micuti si sa le vegheze drumul în viaţă .
Botezul celor doi copii este susţinut de Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. La finalul ceremoniei cei doi micuti au primit cate un cadou simbolic din partea primarului ec. Mariana Gaju.
La Cumpăna se păstrează tradiția: la zile mari sunt botezati copii abandonaţi de părinţi. FOTO Primaria Cumpăna

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Caravana din cadrul campaniei „Protejează-i aripile”, un amplu demers pentru îmbunătățirea prevenției cancerului de col uterin în România, a ajuns la Constanța. În prezența autorităților locale și a reprezentanților mass-media, inițiatorii campaniei – MSD România […]
Un bărbat de 40 de ani a ajuns la spital sâmbătă, 28 mai, rănit grav într-un accident rutier petrecut pe podul rutier aflat la ieșirea din Mangalia spre 2 Mai. Potrivit IPJ Constanța, polițiștii rutieri […]
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat o acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează […]
Be the first to comment