FOTO Delegație a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez în vizită în Cumpăna

Delegatie China la Cumpana

Comuna Cumpăna a fost gazda unei delegatii din partea Departamentului International al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, condusa de catre doamna SHEN Beili, ministru asistent al Departamentului International al Comitetului Central al P.C.C.
Delegaţia a fost întâmpinată de catre primarul ec. Mariana Gaju, viceprimarul Neagu Florin, funcţionari publici dar și deo parte dintre membrii consiliului local Cumpăna.

După un tur prin sediul Primăriei, pe parcursul căruia au aflat despre toate colaborările comunei Cumpăna cu localităţi şi oraşe din China, ministrul a semnat în Cartea de Onoare a comunei Cumpăna .
Printre altele, delegația chineză a vizitat Centrul de Asistență Socio-Medicală, Cumpăna, Campusul Scolar dar si un agent economic din turism, pensiunea Pensiune Indeep Club.
Doamna primar ec. Mariana Gaju a lansat deja ideile antreprenoriale ce pot fi realizate alături de partenerii chinezi, iar acum așteaptă propuneri concrete din parte investitorilor.

“Ca și obiectiv economic, are la bază dorința de înființare pe teritoriul comunei a unei sere de flori care să fie un bazin, nu doar pentru municipiul Constanța, ci pentru tot ceea ce înseamnă litoralul românesc. Este o activitate iubită nu numai de chinezi, ci și de noi, românii, și cred eu că este benefică, având în vedere dorința locuitorilor comunei Cumpăna de a înființa sere de flori și sere de legume”, a declarat Mariana Gâju.

Din delegaţia chineză au făcut parte:
Doamna SHEN Beili ministru asistent al Departamentului International al Comitetului Central al P.C.C
Domnul ZHANG Haibo – Sef-adjunct servici al Biroului VI al Departamentului International al Comitetului Central al P.C.C
Domnul Bl Sheng – Sef-adjunct al Biroului de Protocol al Departamentului International al Comitetului Central al P.C.C

Doamna JI Tingting secretar al ministrului asistent
Domnul QIAO Junjie, secretar stagiar al VI al Departamentului International al Comitetului Central al P.C.C

Domnul Liang Caide consulul general al R.P Chineze in Romania
Domnul Zhang Jian consilier tehnico-stintific al Ambasadei R.P Chineze in Romania
Domnul Zaho Lei, consilier al Ambasadei R.P Chineze in Romania
Domnul ZHANG Zheng seful sectiei politice al Ambasadei R.P Chineze in Romania

Domnul WAN Cong, secretar al Ambasadei R.P Chineze in Romania
Domnul WANG Fei, atasat consular al Comitetului General al R.P Chineze la Constanta

.

Adauga valoare acestui articol "FOTO Delegație a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez în vizită în Cumpăna"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*