FOTO Condiții mai bune pentru sute de elevi și localnici. Primăria Peștera a construit stații de autobuz din bugetul propriu

Stații de autobuz noi în comuna Peștera
Stații de autobuz noi în comuna Peștera

Peste 270 de elevi și încă pe atât adulți așteaptă în fiecare zi microbuzele școlare autobuzul în satele Izvoru Mare și Ivrinezu Mare. Sunt curse care merg la școala din Peștera sau spre Medgidia.

Primarul Marius-Liviu Petre spune că în campania electorală, una dintre cerințele principale ale oamenilor nu a fost legată de apă sau asfaltarea drumurilor, ci de construirea unor stații de autobuz decente. După ce a trecut scrutinul, primarul a încercat să găsească o soluție mai ieftină pentru rezolvarea acestei probleme. O firmă specializată i-ar fi cerut cel puțin 4500 lei, așa că reprezentanții Primăriei au decis să demareze lucrările în regie proprie.

Ținta era un preț de cel mult 1000 lei pentru fiecare stație de autobuz, iar cerința principală era legată de dimensiunile mai mari pentru aceste construcții.

Marius-Liviu Petre, noul primar al comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu
Marius-Liviu Petre, noul primar al comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu

“Până acum acolo nu erau stații de autobuz. Oamenii așteptau în ploaie, vânt sau zăpadă. Noi am construit o structură metalică pe care am montat panouri de plastic rezistente la razele soarelui dar și la precipitații. Avem o stație de autobuz în Izvoru Mare lângă Cișmea și cea de a doua este în Ivrinezu, chiar în centrul satului, la intersecție. Investiția e minoră – mai puțin de 2000 lei pentru ambele stații. Oamenii așteaptă acolo microbuzul de la ora 5.00 până la ora 19.00 și mă bucur că am putut să le împlinim dorința”, a declarat primarul comunei Peștera, Marius-Liviu Petre.

Șeful administrației locale spune că ar fi nevoie de încă o stație în comuna Peștera și una la Ivrinezu Mic și după ce va fi identificată cea mai bună locație, ele vor fi realizate tot din bugetul local, pentru ca prețul să fie unul redus.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*