FOTO Condiții mai bune pentru sute de elevi și localnici. Primăria Peștera a construit stații de autobuz din bugetul propriu

Stații de autobuz noi în comuna PeșteraStații de autobuz noi în comuna Peștera

Peste 270 de elevi și încă pe atât adulți așteaptă în fiecare zi microbuzele școlare autobuzul în satele Izvoru Mare și Ivrinezu Mare. Sunt curse care merg la școala din Peștera sau spre Medgidia.

Primarul Marius-Liviu Petre spune că în campania electorală, una dintre cerințele principale ale oamenilor nu a fost legată de apă sau asfaltarea drumurilor, ci de construirea unor stații de autobuz decente. După ce a trecut scrutinul, primarul a încercat să găsească o soluție mai ieftină pentru rezolvarea acestei probleme. O firmă specializată i-ar fi cerut cel puțin 4500 lei, așa că reprezentanții Primăriei au decis să demareze lucrările în regie proprie.

Ținta era un preț de cel mult 1000 lei pentru fiecare stație de autobuz, iar cerința principală era legată de dimensiunile mai mari pentru aceste construcții.

Marius-Liviu Petre, noul primar al comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu

Marius-Liviu Petre, noul primar al comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu

“Până acum acolo nu erau stații de autobuz. Oamenii așteptau în ploaie, vânt sau zăpadă. Noi am construit o structură metalică pe care am montat panouri de plastic rezistente la razele soarelui dar și la precipitații. Avem o stație de autobuz în Izvoru Mare lângă Cișmea și cea de a doua este în Ivrinezu, chiar în centrul satului, la intersecție. Investiția e minoră – mai puțin de 2000 lei pentru ambele stații. Oamenii așteaptă acolo microbuzul de la ora 5.00 până la ora 19.00 și mă bucur că am putut să le împlinim dorința”, a declarat primarul comunei Peștera, Marius-Liviu Petre.

Șeful administrației locale spune că ar fi nevoie de încă o stație în comuna Peștera și una la Ivrinezu Mic și după ce va fi identificată cea mai bună locație, ele vor fi realizate tot din bugetul local, pentru ca prețul să fie unul redus.

Adauga valoare acestui articol "FOTO Condiții mai bune pentru sute de elevi și localnici. Primăria Peștera a construit stații de autobuz din bugetul propriu"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*