FOTO Concursul “Rural Math”, găzduit de comuna Peștera. Cei mai buni elevi din tot județul au mers în cea mai modernă școală din mediul rural

Rural Math la Peștera

Școala din comuna Peștera a devenit celebră în toată țara pentru că administrația locală a reușit să facă acolo o unitate de învățământ exemplară. Clădirea modernă este dotată cu scaune de piele pentru elevi, proiector și computer în fiecare sală, băi moderne, iar cei mici nu trebuie să plătească fondul școlii.

Weekend-ul trecut, școala a găzduit concursul “Rural Math” – un eveniment la care au participat aproximativ 250 de elevi și 50 de cadre didactice din tot județul. Organizatorul concursului, Primăria comunei Peștera, a asigurat un fond consistent dedicat premierii elevilor merituoși, respectiv suma totala de 5000 de lei, ceea ce reprezintă cel mai mare fond de premiere din istoria de 14 ediții a concursului Rural Math.

Evenimentul a fost onorat cu prezența de șeful ISJ Constanța, Zoia-Gabriela Bucovală și de directori din mai multe unități de învățământ. Totodată, fostul primar al comunei Peștera, Valentin Vrabie, și viceprimarul cu atribuții de primar, Tudorel Grosu, precum și fostul inspector școlar Marius Petre au vorbit celor prezenți la ceremonia de premiere.

prof. dr. Marius Liviu Petre,  comuna Peștera. FOTO Adrian Boioglu
prof. dr. Marius Liviu Petre, comuna Peștera. FOTO Adrian Boioglu

Marius Liviu Petre este fostul director al școlii și cel care a reușit în mandatul său să o ridice cu ajutorul administrației locale.

“În ultimii 8 ani conducerea administrației locale a sprijinit necondiționat activitățile educative, atât la nivel curricular, cat și extracurricular. Toți cei prezenți au felicitat gazdele pentru excelenta organizare și au încurajat toți elevii prezenți sa continue pe drumul atât de plăcut al studiului unei științe extrem de complexe, cum este matematica. Am fost onorați și mândri sa găzduim un concurs de o asemenea anvergura, semn ca Școala Gimnazială nr. 1 Peștera reprezinta un pilon important pentru învățământul constănțean”, a declarat prof. dr. Marius-Liviu Petre.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*