FOTO Cele mai spectaculoase momente de la Ziua Marinei. Imaginile care arată puterea navală a României

Elicopter la Ziua Marinei Române. FOTO Adrian BoiogluElicopter la Ziua Marinei Române. FOTO Adrian Boioglu

România nu este un stat care să facă față pentru mult timp unui atac venit pe mare, iar problemele Marinei Militare țin doar de puținii bani investiți. Asta nu înseamnă că o dată pe an nu putem să ne bucurăm de un spectacol pe uscat, în apă și în aer.

Militarii români de la Forțele Navale au demonstrat luni, 15 august, din nou pentru ce se antrenează tot timpul anului. Ziua Marinei Române a devenit o tradiție pentru constănțenii și turiștii care vor să vadă un spectacol. Peste 12.000 de oameni – conform unor surse din Jandarmeria Constanța – s-au strâns pe faleza din fața fostului “Comandament al Forțelor Navale”. Timp de aproape trei ore ei au avut parte de același spectacol ca și în anii trecuți, condimentat cu elemente noi.

Vremea a ținut cu cei adunați pe faleză. Cele 29 de grade Celsius nu i-au făcut să leșine pe spectatori așa cum se înâmpla în anii trecuți.

Ceremonia a început cu ridicarea marelui drapel pe catargul de pe faleză. Președintele Klaus Iohannis a asistat la acest moment solemn și a adresat un mesaj marinarilor militari. Sosirea șefului statului nu a fost lipsită de incidente. Echipa care îl însoțea a intrat în Portul Constanța încă de la Poarta 10, în apropiere de Agigea. Toate intrările în port au fost blocate, așa încât circulația a rămas paralizată până când președintele a ajuns la Poarta 1.

Festivitățile au continuat cu slujba oficiată de IPS Teodosie, după care a început exercițiul demonstrativ. Spectatorii au fost martori la respingerea unui atac al aviației inamice, căutarea și atacul submarinului inamic (unul virtual, evident, pentru că România nu deține un submarin funcțional). Au urmat mai multe momente în premieră: lansarea unei geamanduri hidroacustice pentru localizarea submarinului dar și detonarea unor bombe cu praf colorat care au făcut deliciul publicului.

Publicul a primit și o invitație la vals din partea celor 3 remorchere maritime, nou intrate în serviciul Forțelor Navale Române în anul 2016, după care a văzut defilarea navelor și a aviație civile. Garda de Onoare a încheiat manifestările de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, iar marinarii s-au mutat în Portul Tomis, unde au organiza tradiționalele jocuri marinărești.

De la ora 20.00, pe faleza din fața Cazinoului din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale a susținut un spectacol în aer liber, iar la ora 22.00 a fost programată aprinderea pavoazul electric dublat de o serie de focuri de artificii lansate de la bordul Fregatei Mărășești.

Ulterior, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Vraja Mării-Comandamentul Flotei-Piaţa Ovidiu-Farmacia Miga-Prefectura Constanţa-Statuia Victoriei-punct terminus.

Adauga valoare acestui articol "FOTO Cele mai spectaculoase momente de la Ziua Marinei. Imaginile care arată puterea navală a României"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*