Polițiștii s-au confruntat joi noapte cu un accident rutier mai puțin obișnuit. Un autoturism s-a răsturnat și a fost puternic avariat, iar șoferul rănit după ce a lovit un porc mistreț.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22.30 pe DN 2A, în apropiere de localitatea Mihail Kogălniceanu. Un bărbat de 41 de ani conducea un autoturism Toyota, iar la un moment dat s-a trezit cu un porc mistreț care i-a tăiat calea. Nu a mai putut evita impactul care a fost foarte puternic și în urma căruia mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar animalul a fost aruncat la câțiva zeci de metri de la locul impactului. La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor șoferului ce suferise răni ușoare. Autoturismul a fost distrus aproape în totalitate.
Lucrătorii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală, iar leșul porcului a fost preluat de către reprezentanții Asociației Vânătorilor și Pescarilor Constanța.
În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe câmp. FOTO CTnews.ro
În urma impactului, porcul mistreț a decedat FOTO CTnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 15 mai, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au […]
Una dintre problemele cu care se confruntă micile comune din județul Constanța este legată de depunerea și implementarea proiectelor europene. Primăria comunei Cumpăna și Asociația Comunelor din România, reprezentată de președintele Mariana Gâju a organizat […]
În primăvara acestui an, consilierul independent Tudorel Chesoi a venit cu o propunere care i-a bucurat pe mulți constănțeni. La vremea respectivă, consilierul a cerut administrației locale, prin intermediul unui Proiect de Hotărâre, investirea unei […]
Be the first to comment