La data de 27 decembrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au prezentat 29 de tineri absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție din Câmpina și Cluj-Napoca, care vor fi repartizați la secțiile de poliție din cadrul Poliției municipiului Constanța, dar și la Serviciul Rutier.
Agenții vor desfășura activități de ordine publică și pe linie rutieră.
De asemenea, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța a primit 6 absolvenți de la cele două școli de poliție.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Constanța s-a lăudat că nu a fost nevoie să deszăpezească și a fost de ajuns să trimită sărărițele pe marile bulevarde. Ce-i drept, pe acolo asfaltul era impecabil. Problemele apar însă pe străzile de […]
Un constănțean în vârstă de 32 de ani este cercetat de poliţişti, pentru ultraj, după ce a ameninţat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale ce se aflau într-o misiune. Potrivit IPJ Constanța, în seara […]
Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Cobadin, județul Constanța, E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice marți 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 17.00. Fără […]
Be the first to comment