Femeia din accidentul de pe autostradă a decedat în spital

Accident rutier pe Autostradă

Cu tot efortul depus de medicii constănțeni în cazul celor trei victime ale accidentului de joi 3 august de pe autostradă, una dintre ele nu a mai putut fi salvată. Este vorba de femeia care se afla în mașina accidentată. Aceasta a decedat la spital. Soțul său este internat în stare gravă pe Secția de Terapie Intensivă, iar copilul pe Secția de Chirurgie Pediatrică.

Reamintim că joi după amiază, o mașină scăpată de sub control a rupt parapetul de pe mijlocul autostrăzii, iar o glisieră metalică a străpuns mașina dintr-o parte în cealaltă. Mai multe despre această tragedie puteți citi aici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*