FOTO VIDEO Explozie într-un apartament din zona Elvila Constanța. Bărbatul rănit a murit la spital

Explozie într-un bloc din ConstanțaExplozie într-un bloc din Constanța

UPDATE: Victima exploziei a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseni din capitală, dar a murit câteva ore mai târziu.

Un bărbat se luptă pentru viața lui după ce a fost victima unei explozii într-un bloc de patru etaje din zona Elvila Constanța.

Deflagrația a avut loc la puțin timp timp după ora 20.30 și a fost urmată de un incendiu. Pompierii militari de la ISU Dobrogea au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, o mașină SMURD. Totodată, trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța s-au prezentat la locul incidentului.

Flăcările s-au extins rapid și au distrus canapeaua dintr-o cameră a apartamentului. O persoană care se afla în imediata apropiere a suferit asrsuri pe aproape toată suprafața corpului. Bărbatul de aproximativ 60 ani a ajuns în comă la Spitalul de Urgență Constanța.

Echipele de intervenție au reușit să lichideze rapid incendiul și acum caută cauza posibilă a deflagrației. Polițiștii constănțeni au declanșat și ei o anchetă. Surse apropiate acesteia spun că bărbatul locuia singur și a încercat să repare un rezervor de barcă cu ajutorul unei lămpi cu gaz.

Iată primele imagini după sosirea echipelor de intervenție. Atenție! Detalii șocante!

Adauga valoare acestui articol "FOTO VIDEO Explozie într-un apartament din zona Elvila Constanța. Bărbatul rănit a murit la spital"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*