Eroul tătar Numan Çelebi Cihan, comemorat la Constanța

Numan Çelebi Cihan. FOTO iccrimea.org
Numan Çelebi Cihan. FOTO iccrimea.org

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează vineri, 24 februarie, începând cu ora 17,00, la sediul central din Str. B. P. Hașdeu nr. 53, o acțiune comemorativă dedicată eroului tătar Numan Çelebi Cihan. Despre viața și activitatea lui Numan Çelebi Cihan vor vorbi Neriman Ibraim, Ghiuner Akmola și Metin Omer.

Numan Çelebi Cihan a fost om politic, muftiu, erou naţional, dar şi poet, autor al versurilor imnului tătarilor crimeeni „Ant Etkenmen”. Numan Çelebi Cihan (1885 – 1918) a rămas în memoria tătarilor de pretutindeni ca fondator al Republicii Populare Crimeea şi conducătorul primului guvern al tătarilor. Republica proclamată în noiembrie 1917 de Numan Çelebi Cihan a avut o existenţă foarte scurtă, ea dispărând odată cu asasinarea, în februarie 1918, a fondatorului său.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*