Două găști de minori ce comiteau tâlhării la drumul mare băgate după gratii

Anchetat cu cătușe. FOTO Keith AllisonAnchetat cu cătușe. FOTO Keith Allison

Opt minori, făcând parte din două găști diferite și care se ocupau cu atacarea pe stradă a unor persoane alese pe loc și deposedarea de bunurile de valoare avute asupra lor au ajuns după gratii. Oamenii legii reușiseră să îi prindă aproape pe toți suspecții, dar mai lipseau doi. Acum, grupurile sunt reîntregite.

În urma cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, l-au depistat pe V.A., în vârstă de 15 ani, din localitatea Chichiș – județul Covasna , bănuit de comiterea faptelor.
Acesta, în intervalul 24 – 29 iulie, alături de alți trei tineri (arestați în cauză), ar fi comis patru fapte de tâlhărie asupra a patru femei. Prejudiciul total reclamat de persoanele vătămate a fost de aproximativ 4.900 de lei, din care s-au recuperat bunuri în valoare de 3.900 de lei.

Totodată, polițiștii constănțeni din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au identificat și pe P.V.-N., în vârstă de 15 ani, din Constanța, care, alături de alți trei tineri (arestați în cauză), ar fi comis o infracțiune de tâlhărie calificată, la data de 7 septembrie  asupra unui bărbat din Constanța, căruia i-ar fi sustras un telefon mobil.

Prejudiciul estimat la aproximativ 2.000 de lei a fost recuperat integral și predat persoanei vătămate.

Ambii minori au fost reținuți pe bază de ordonanțe pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Adauga valoare acestui articol "Două găști de minori ce comiteau tâlhării la drumul mare băgate după gratii"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*