Donații de 10.000 lei pentru copiii bolnavi din partea parohiei “Sfântul Vasile cel Mare”, în urma concertului caritabil

Corul care a susținut concertul caritabil
Corul care a susținut concertul caritabil

Preotul Jean Ion și-a propus să ajute doi copii diagnosticați cu tetrapareză spastică, așa că echipa Constanța NEWS a fost alături de acțiunea bisericii “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța încă de la început.

Momentul cel mare a avut loc pe 13 decembrie, începând cu ora 18.00. Două coruri au încântat publicul prezent în lăcașul de cult și au făcut ca visul a două familii greu încercate să fie realizat. Concertul caritabil a atras invitați de seamă, printre care și pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Părintele Jean Ion spune că în urma colectei a fost donată suma de 10.000 lei celor doi copii. Radu Ștefan de 14 ani și Matei Lucian de 9 ani au primit fiecare câte 5000 lei, bani care vor fi folosiți la continuarea tratamentelor.

Copiii care au fost prezenți în biserică în timpul evenimentului au primit și ei cadouri. Peste 150 de daruri au fost împărțite de reprezentanții bisericii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*