Cea mai simplă care pentru a vedea un spectacol gratuit la Delfinariu este să le ceri părinților să te ducă acolo și să ai sub 5 ani. Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are în această perioadă un tarif unic pentru Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice și Planetariu:
10 lei – adulţi 5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă
Program de vizitare : Luni – Duminică: 10.00 – 17.00
Reprezentații Delfinariu: Luni – Duminică: orele 12.00 și 16.00
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Distracția de 1 mai pe litoral înseamnă pentru unii un bun prilej de a consuma substanțe interzise. Acestea îi ajută să reziste programului încărcat și le oferă și o stare suplimentară de bine. Luni dimineață, […]
Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, au desfășurat joi, 07 iulie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii utilizării abuzive a animalelor în orașul Năvodari, zona […]
Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de putrefacție, a fost găsit spânzurat sub un vagon aflat în Stația Constanța Mărfuri. Polițiștii de la transporturi au fost […]
Be the first to comment