De ce ne trebuie fanfaronadă atunci când se întâmplă un lucru normal? De ce toți vor să „ciupească“ din gloria altora?

Cătălin Schipor
Cătălin Schipor

Respect munca celor care sunt în prima linie, cei care atunci când pleacă la servici nu știu ce îi așteaptă. Nu se duc să plimbe hârtii dintr-un birou în altul ci se duc să fie pentru mulți oameni, diferența dintre viață și moarte.

Asistenți, medici, paramedici, scafandri, pompieri, ei sunt cei care aleargă contra timp, care se bat parte în parte cu Moartea și de multe ori reușesc să fure câte un suflet din mâinile ei și să îl redea familiilor. De multe ori sunt blamați pentru că în loc să ajungă instant la locul tragediei așa cum și-ar dori unii, ajung după câteva minute, pentru că erau departe. Uneori se întâmplă să fie înjurați și chiar loviți, dar cu toate acestea continuă să își facă treaba.

Dintre toți aceștia, cei mai buni, cu nervii cei mai tari s-au ales echipajele SMURD. Serviciul, așa cum știe toată lumea, a fost înființat de către Raed Arafat. Mulți îl acuză și îl blamează, dar fără inițiativa și ideile sale nu putem spune unde am fi fost acum cu Serviciul Medical de Urgență. Ultima dotare a SMURD sunt motocicletele dotate cu oxigen și defibrilator. Sunt eficiente în zonele aglomerate pentru că se pot strecura prin trafic mai bine și pot ajunge mai repede la locul unei tragedii. Constanța a primit și ea două, prețul fiind undeva peste 20.000 de euro pe bucată, cu tot cu dotări. Banii au venit dintr-o sursă privată, din partea unui supermarket.

La inaugurarea celor două noi achiziții, atmosfera a fost una demnă de anii comunismului. Forțele dizlocate în Piața Ovidiu acolo unde a avut loc „ceremonia“  au fost de anvergură. Zeci de angajați ai ISU, mulți și multe dintre cei care stau în birouri cu aer condiționat, cu cămăși apretate și frumos călcate și pe care îi vezi doar la astfel de evenimente, aliniați pe fundal pentru a da bine la poză. Să nu mai spunem că nu au lipsit nici șefii din IPJ, Garda de Coastă,  inspectorul general al IGSU, colonel Daniel Dragne, președintele de Consiliu Județean – Horia Constantinescu, prefectul Ioan Albu și chiar și doi senatori – Tit Liviu Brăiloiu și Nicolae Moga, ambii iubitori de motociclete.

Toată lumea a vrut să fie prezentă, să ciupească un pic din efortul celor care sunt direct implicați în asta: paramedici, cei care îi instruiesc, cei care se ocupă de SMURD… Să nu mai vorbim că unii dintre cei prezenți ar fi putut fără vre-un efort să doteze ei, din contribuție personală, sau să coopteze câțiva prieteni, să facă o chetă, nu să lase un magazin să le cumpere, SMURD-ul cu aceste motociclete.

Să mai spunem că unul dintre senatori a avut privilegiul să dea o tură cu una dintre motocilete prin zona pietonală din Piața Ovidiu, fără să poarte cască de protecție pentru că „are permis categoria A pentru motociclete“ cum spune vocea ISU Dobrogea?!?

Din punctul meu de vedere, Constanța și oamenii se puteau lipsi de această fanfaronadă. Era Suficient ca Raed Arafat -secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, împreună cu Rodica Olimpia Tudoran – coordonatorul SMURD,  inspectorul șef. Col. Popa Daniel – Gheorghe – comandantul ISU Dobrogea și cei 13 paramedici SMURD ce vor deservi motocicletele să e prezinte în curtea instituției, așa cum s-a mai întâmplat. Cine și de ce a vrut circ, rămâne un mister.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*