Creștin ortodocșii sărbătoresc doi sfinți importanți: Sf. Teotim și Sf. Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Teotim

Pe 20 și 23 aprilie, creștin ortodocșii îi cinstesc pe doi sfinți importanți pentru creștinătate și pentru regiunea Dobrogei. Unul dintre ei este Sf. Teotim, Episcopul Tomisului, iar celălalt Sf. M. Mc. Gheorghe.

Vineri, 20 aprilie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului, prilej cu care mănăstirea „Sf. Teotim” de la Murfatlar își cinstaște ocrotitorul dobrogean. Începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfinta Liturghie.

În calendarul ortodox, Sfântul Teotim este prăznuit pentru sfinţenia şi minunile sale. A fost ales Episcop al Tomisului în jurul anilor 380-395. În această calitate el a participat, în anul 400, la sinodul local de la Constantinopol, convocat de Sf. Ioan Gură de Aur. A fost contemporan cu unii dintre Sfinţii Părinţi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazianz.

Istoricul bisericesc Sozomen spune despre Sf. Teotim că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastică” (deci cu viaţa monahală). Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea l-au făcut cunoscut şi în rândul hunilor. Sfântul a încercat să-i încreștineze. Barbarii au crezut că Teotim era bogat și au plănuit să-l ia prizonier. Braţul celui ce a voit să arunce asupra sfântului un laţ anume pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea sfântului pentru a-l elibera.

Pe 23 aprilie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia. Așezământul monahal este ocrotit spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe și este situat în apropierea localității Râmnicul de Jos, comuna Cogealac.

Luni, 23 aprilie, începând cu ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța (str. Nicolae Iorga, nr. 12).

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. În timpul prigoanei împotriva creștinilor comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la toate rangurile lumești și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian.

În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la martiraj, Sfântul Gheorghe a făcut minuni și a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea cu dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie.

Duminică, 22 aprilie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie a hramului de primăvară a mănăstirii „Pantocrator” (Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe) din localitatea Drăgănești-Vlaşca, jud. Teleorman, la invitația Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleromanului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*