Primăria comunei Cumpăna, reprezentată legal prin persoana doamnei primar, ec. Mariana Gaju în colaborare cu Asociația United Hands România organizează un eveniment în cadrul Proiectului “Hai și tu la școală“, în cadrul căruia copiii beneficiari ai cantinei sociale precum și alți elevi ce provin din familii cu nevoi, vor primi ghiozdane cu rechizite școlare .
Activitatea va avea loc sâmbătă 09.09.2017, oră 12.00, la Căminul Cultural din comună Cumpănă .
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un accident mortal a fost înregistrat joi în jurul prânzului, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Un bărbat a pierdut controlul mașinii și s-a oprit cu ea într-un stâlp. Evenimentul rutier s-a produs, potrivit reprezentanților […]
Jurasica Adventure Park Neptun este o experiență surprinzătoare care vă transpune în lumea fascinantă a dinozaurilor. Redacția CTnews are plăcerea să te invite la Jurasica Adventure Park Neptun. Trei invitații pentru câte o familie de […]
Afacerile se pot face și pe tărâm off-road. Pasionații de activități în aer liber și de mașini 4×4 au ocazia să participe la a 10-a ediție a evenimentului JCI 4×4. Sesiunea de business networking include […]
Be the first to comment