VIDEO Cum tratezi copiii care iau boli de la școală sau grădiniță. Un medic de la Ovidius Clinical Hospital explică pașii pe care părinții trebuie să-i urmeze

dr. Carmen Liana Mocanu, medic specialist chirurgie OCH. FOTO CTnews.ro
dr. Carmen Liana Mocanu, medic specialist chirurgie OCH. FOTO CTnews.ro

Intrarea în colectivitate înseamnă și mai multe examene ORL la copii. Pentru un părinte, discuţia despre tot ce-nseamnă ORL este aproape inevitabilă. ORL este prescurtarea expresiei “Oto-Rino-Laringologie” si este specialitatea care cuprinde activități medico-chirurgicale care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul chirurgical (și nechirurgical) adresat afecțiunilor urechii, nasului, gâtului și regiunilor cervico faciale.

Pe la vârsta de 3-4 ani, când majoritatea copiilor intră în colectivitate – creşe, grădiniţe – contactează microbi pe care organismul lor nu i-a cunoscut până la momentul respectiv. E începută, la acea vârstă, o construire pas cu pas a sistemului de apărare a organismului. Din nefericire, unii copii nu sunt pregătiţi să treacă cu brio prin aceste încercări. O alimentaţie săracă în fructe, legume, dar și în vitamine, mesele dezordonate, igiena precară, somnul insuficient pot determina imunitatea să cedeze în faţa infecţiilor.

Am ales să vorbim pe această temă cu dr. Liana Carmen Mocanu, medic specialist chirurgie ORL.

“Îi examinăm, pacienții mici și pacienții mari care ni se adresează; sunt examinați cu mijloace performante, cu microscopul operator, cu fibroscopul, facem timpanometrie, facem audiometrii tonale, îi tratăm, îi urmărim, încercăm să avem grijă ca patologia lor să nu se cronicizeze, să nu devină o patologie cronică, neștiută, nesupravegheată, care poate să determine alte probleme mult mai complicate și cu răsunet asupra vieții lor sociale și asupra vieții lor de zi cu zi, de mai târziu, de adult” .

Când mergi pentru prima dată la medic te intrebi ce manevre ti se vor efectua si dacă sunt dureroase sau nu. Pentru început, medicul ORL îți va cere detalii despre bolile pe care le-ai avut în trecut, despre cele de care suferă membrii apropiați ai familiei (părinții, frații, surorile) și apoi despre regimul tău de viață (dacă fumezi, consumi alcool, cafea sau alte droguri sau dacă ai vreun medicament pe care îl administrezi zilnic), după care va începe evaluarea clinică.

Cu ajutorul unui instrument numit specul nazal, medicul ORL inspectează fosele nazale, iar speculul auricular este folosit pentru a analiza timpanul. Folosind un apăsător de gură sunt investigate limba, dinții, omușorul (luetă), amigdalele palatine și alte părți anatomice de la nivelul orofaringelui. Apoi, cu o oglindă de mici dimensiuni este examinat laringele, organul vorbirii. Toate aceste manevre sunt nedureroase, deși laringoscopia este descrisă de unii pacienți că fiind „neplacută”.

La Ovidius Clinical Hospital, lucrurile sunt mult mai avansate din punct de vedere tehnologic. Doctorul Liana Carmen Mocanu ne explică:

“În primul rând, microscopul operator ne poate pune un diagnostic de mare acuratețe a patologiei membranei timpanice și a patologiei urechii medii. Avem audiometru, care ne va pune un diagnostic de surditate, dacă există. Avem un impedansmetru care reflectă starea urechii medii și a lanțului osicular, ce se întâmplă în spatele unui timpan pe care îl vedem în microscopie, avem fibroscopul care ne ajută să punem diagnosticul de patologie rinosinusală sau rinoadenoidiană, sau alte patologii: laringită, traheită, deci putem să vizualizăm calea respiratorie până la nivelul corzilor vocale și prima porțiune din trahee” spune medicul ORL-ist.

Doctorul Liana Carmen Mocanu are o expertiză deosebită în chirurgia ORL, preocupată fiind de acest domeniu încă de la începutul carierei sale. La Ovidius Clinical Hospital, pacientul este tratat integrat, conform normelor organizațiilor internaționale de profil.

Am întrebat-o pe doamna doctor cum se simte, având la dispoziție atâtea aparate medicale de ultimă generație.

“Extraordinar! Simți un confort deosebit, să poți să examinezi pacientul fără să spui: “Ah, i-aș fi făcut pacientului chestia asta, dar nu am lucrul acesta să o fac.” Îți dă o libertate teribilă să poți examina un pacient în condiții bune, să ai un diagnostic în momentul în care un pacient iese din cabinetul tău, să știi să îl direcționezi, să știi ce să faci cu el, să știi să îți urmărești pacientul. Simți un confort extraordinar, pentru mine, pentru pacientul care mi se adresează”, ne spune doamna doctor Liana Carmen Mocanu.

Cititorii Constanța NEWS sunt sfătuiți să nu urmeze niciodată tratamente recomandate la televizor, iar dacă sunt extrem de speriați de ce se întâmplă în spitalele de stat din România, să vina fără teamă la Ovidius Clinical Hospital.

Ovidius Clinical Hospital. FOTO OCH
Ovidius Clinical Hospital. FOTO OCH

Cum faci o programare la Ovidius Clinical Hospital

Ovidius Clinical Hospital este un spital multi-disciplinar cu dotări ultra-moderne, conceput să ofere îngrijiri de specialitate pacienţilor cu afecţiuni chirurgicale și medicale din numeroase de specialități.

Programul de lucru al Ambulatoriului este de luni până vineri, între orele 8.00 și 21.00 și sâmbătă între 8.00 și 15.00.

Spitalul are program permanent cu 2 linii de gardă în spital în specialitățile chirurgie generală și anestezie și terapie intensivă, dublate de linii de gardă la domiciliu în specialităţile chirurgie generală, anestezie și terapie intensivă şi imagistică medicală.

Informații și programări la telefon: 0241 480 400. E-mail: office@ovidius-ch.ro sau pe site-ul: www.Ovidius-CH.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*