Sudul și sud-estul țării au intrat din seara de duminică, 13 martie, sub o atenționare de Cod Galben. Meteorologii spun că până luni, 14 martie, la ora 14.00 mai multe județe vor fi afectate de intensificări ale vântului.
“În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în sudul şi în estul ţării, dar îndeosebi în Muntenia (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), în sudul Moldovei şi în Dobrogea unde rafalele vor depăşi 55…65 km/h.
Vântul se va intensifica şi la munte, în special în zona Carpaţilor Orientali, iar la peste 1500 m altitudine vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.” au transmis specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Urmând tradiţia anilor precedenţi, studenţii străini de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius, împreună cu colegii lor medicinişti români şi Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa au organizat pe 27 noiembrie, Caravana Respectului, ediţia […]
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat joi, 3 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la cinci ani de închisoare în dosarul Polaris. Decizia instanței este definitivă. Magistrații Înaltei Curți de […]
Polițiștii constănțeni sunt acuzați că nu au intervenit la un scandal în trafic petrecut la câțiva pași de ei. Este vorba de un echipaj care alimenta în stația de carburanți de la City Park, iar […]
Be the first to comment