Constanța găzduiește, în premieră, turneul final-four al Cupei României FAN Courier la handbal masculin.

Constanța este gazda urneul final-four al Cupei României FAN Courier la handbal masculin

Patru dintre cele mai valoroase echipe din istoria handbalului autohton vor face show în weekend în Sala Sporturilor din Constanța. Deși vor evolua pe teren propriu, cei de la AHC Dobrogea Sud spun că nu se pot considera favoriți din oficiu. “Handbalul este foarte iubit la Constanța, oamenii ne felicită pe stradă după victorii. Constanța respiră handbal. Ne bucurăm că am primit sprijinul autorităților locale, de la Primărie, la AJH și DTSJ., pentru organizarea competiției. Toate echipele pornesc cu șanse egale. Faptul că jucăm la Constanța pune o oarecare presiune pe noi. Vrem trofeul! Suntem la a treia prezență consecutivă în final-four. Întâi am jucat semifinala în 2016, apoi finala în 2017, iar acum sper să câștigăm!”, a prefațat competiția fostul mare internațional Ionuț “Rudi” Stănescu, președinte AHC Dobrogea Sud Constanța.

Steaua vrea să își respecte blazonul

Cea mai titrată echipă din istoria handbalului masculin românesc, CSA Steaua caută primul trofeu major după aproape un deceniu de pauză. “Militarii” au 9 trofee ale Cupei României în palmares și sezonul excelent din Liga Zimbrilor, unde sunt lideri, le dă încredere că pot ajunge la borna 10 în această competiție. “Vrem să facem o figură frumoasă și să arătăm că locul pe care îl ocupăm în clasamentul Ligii Naționale e unul meritat. Ultima oară când am cucerit a fost la Sibiu, iar în semifinale am jucat tot cu Constanța! Respectăm HC Dobrogea Sud, o formație puternică, dar sperăm să cucerim cupa, ceea ce ar benefic pentru ce înseamnă Steaua în handbalul românesc. Toate cele patru echipe au șansa lor. Ar conta mult pentru fiecare să triumfe și să ajungă automat în cupele europene”, a punctat Andrei Cian, manager CSA Steaua.

Timișoara se bate pentru Cupă după 32 ani

Într-un sezon în care au ocupat mai multe etape fotoliul de lider al campionatului, bănățenii își pun mari speranțe în ediția din acest an a Cupei României FAN Courier, competiție pe care au câștigat-o o singură dată în 1986. “Sperăm într-o comportare bună, prin care ne continuăm perioada fastă. Vor fi meciuri foarte tari ținând cont că s-ar putea ajunge în cupele europene și din postura de finalistă. Nu am venit la Constanța să ne predăm. În ultimii ani am avut mai mreu succes pe litoral. Punctul nostru forte este apărarea”, a subliniat Dan Dumitru, team-manager-ul Politehnicii Timișoara.

Minaur, outsidera și surpriza competiției

De 6 ori câștigătoare a Cupei României, ultima oară în 2015, Minuar Baia Mare este marea surpriză a acestei ediții ajungând în careul cu ași din postura de nou-promovată. “Până acum, pe parcul competiției am eliminat Dinamo, deținătoarea trofeului, și Turda în deplasare, unde e foarte greu de câștigat. Avem așadar dreptul să sperăm și noi. Nu va fi ușor, întrucât celelalte trei echipe dunt de top în România, dar vrem să ne ridicăm la nivelul competiției”, a concluzionat Raul Fotonea, antrenor Minaur Baia Mare.

Programul turneului:
Sâmbătă, 17 martie
12:30 SCM Politehnica – CS Minaur Baia Mare
16:00 CSA Steaua București – AHC Dobrogea Sud Constanța
Duminică, 18 martie
13:30 Finala mică
16:30 Finala

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţia Locală vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine la aceste manifestări sportive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*