Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret se întrunește la Constanța

Alexandru Bajdechi, președintele Federației Tinerilor din Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Alexandru Bajdechi, președintele Federației Tinerilor din Constanța. FOTO Adrian Boioglu

O nouă ședință a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Constanța are loc vineri, 27 ianaurie 2016, la ora 12.00, la Instituția Prefectului Constanța.

Principalele subiecte de pe ordinea de zi vizează strategia locală pentru politicile de tineret 2017-2020 precum și descentralizarea competențelor în domeniul de tineret. Ordinea de zi poate fi suplimentată la cererea participanților.

La ședință vor participa reprezentanții organizațiilor și structurilor care s-au înscris în acest consiliu, organizațiile și structurile care doresc să adere, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, Consiliului Local Constanța și Direcției Județene pentru Sport și Tineret.

Din CCPT pot face parte: Fundația Județeană pentru Tineret Constanța, federațiile tinerilor la nivel județean, organizațiile de studenți, elevi, structurile sindicale și patronale adresate tinerilor, structurile de tineret ale partidelor politice, precum și alte organizații cu personalitate juridică și care își propun să reprezinte un grup de tineri bine determinat prin statut.

Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Constanța a fost înființat în luna mai a anului 2016, iar Regulamentul de Organizare și Funcționare a fost aprobat în ședinta Consiliului Local din 31 august 2016. CCPT reprezintă un modalitate de consultare a tinerilor, prevăzută de legea tinerilor nr. 350/2006, prin care aceștia participă la luarea deciziilor în comunitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*