Consilierii locali din Medgidia au decis repartizarea apartamentelor din blocurile ANL

Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Adrian BoiogluVot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Medgdia a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal pe luna mai. Toate cele 16 proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Valentin Vrabie au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.

Consiliul local a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al Mihaelei Dardac Zoe, ca urmare a demisiei şi declararea ca vacant a locului de consilier local al Partidului Social Democrat. De asemenea, s-a validat mandatul de consilier local al primului supleant înscris pe lista Partidului Social Democrat, Ion Aurel Rotaru.

La punctele următoare s-a votat aprobarea contului de execuţie a bugetului local şi al instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe trimestrul I al anului 2017, respectiv nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local Medgidia în Consiliul de administraţie al Spitalului Municipal Medgidia.

Consilierii locali au aprobat şi repartizarea a două unităţi locative situate în blocuri ANL. În cadrul şedinţei ordinare a lunii mai s-a aprobat vânzarea în condiţiile legii a unor imobile-teren din municipiul Medgidia.

Alte proiecte de hotărâre aprobate în şedinţa de joi au fost: “Aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice al Poliţiei Locale a municipiului Medgidia, pentru anul 2017”, “Mandatarea Primarului municipiului Medgidia să semneze Actul adiţional nr.1 la Contractul de concesiune nr.496/05.09.2005”, “Aprobarea conturilor de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia”, “Aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2016 ale S.C.Apollo Ecoterm SRL Medgidia”, “Înfiinţarea de noi secţii în cadrul Clubului Sportiv Medgidia” (canotaj, kempo, haltere, hochei pe gheaţă, nataţie şi pentatlon modern, patinaj, kaiac-canoe).

Adauga valoare acestui articol "Consilierii locali din Medgidia au decis repartizarea apartamentelor din blocurile ANL"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*