Conducerea Consiliului Județean Constanța, în vizită la școlile din teritoriu

Horia Țuțuianu față în față cu elevii de la sat
Horia Țuțuianu față în față cu elevii de la sat

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a participat astăzi, 12 septembrie, la deschiderea noului an școlar 2016-2017.

Prima vizită a avut loc la unitatea de învățământ din localitatea Culmea, unde au fost împărțite elevilor 137 de ghiozdane cu rechizite. Următoarea oprire a fost făcută în localitatea Poiana, unde președintele Horia Marius Țuțuianu a deschis anul școlar și a înmânat elevilor 59 de ghiozdane. Pe agenda conducerii CJC a fost și localitatea Mihail Kogălniceanu. Oficialii Consiliului Județean Constanța au asistat la festivitățile organizate cu ocazia primei zile de școală. Totodată, președintele CJC a oferit celor 1031 de școlari pachete cu rechizite.

Ultima destinație, unde conducerea Consiliului Județean a deschis anul școlar a fost localitatea Siminoc din Murfatlar.  Și aici, președintele Marius Horia Țuțuianu a stat de vorbă cu cadrele didactice și cu elevii, arătându-se mulțumit de grija autorităților și a dascălilor de a pregăti școala.

“Începutul unui nou an școlar este un moment plin de emoție pentru fiecare dintre noi, fie că suntem părinți, elevi sau dascăli. 

Tuturor  vă doresc să aveți un an școlar cu rezultate remarcabile. Le mulțumesc dascălilor pentru dedicația pe care o manifestă și vreau să-i asigur că o să-i sprijin pentru a depăși împreună problemele cu care se confruntă. Scopul nostru, al tuturor, cadre didactice și autorități este să obținem performanță școlară în județul Constanța. Cine nu investește în educație, nu investește în viitorul unei națiuni”, a declarat președintele CJC.

Amintim că în această toamnă Consiliul Județean a distribuit aproximativ 34.000 de pachete cu rechizite școlare în cadrul „Programului de susţinere a învăţământului preşcolar şi clasele 0 –VIII din mediul rural al judeţului Constanţa 2013-2017“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*