Primăria orașului Ovidiu organizează în parteneriat cu Constanța Cycling Team, evenimentul Spring Race 2018.
Evenimentul are loc în data de 1 aprilie, începând cu ora 9:00 în satul Poiana și va reuni la start aproximativ 200 de bicicliști din toată țara. Competiția se va desfășura pe un teren offroad pe distanța de 24 km.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii persoane fizice și juridice care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, faptul că pană pe data […]
Hipodromul Mangalia s-a redeschis astăzi cu o gală sportivă. Locația a fost reamenajată în ultimele luni și acum dispune de infrastructura necesară pentru a se ridica la un nivel competițional. Publicul iubitor de cai are […]
Asociația Părinților Copiilor cu Autism încheie proiectul Autism Dobrogea- Vocea care schimbă vieți, care s-a desfășurat în perioada februarie 2022 – mai 2023 în județele Constanța și Tulcea. Proiect derulat de Autism Romania – Asociația […]
Be the first to comment